Blogul lui Laivindur

Filme româneşti, melodii româneşti, istorie românească

Ion I.C. Brătianu – „conducătorul din umbră”

„Excela în a câştiga fără să-şi facă duşmani. Viitorul apropiat mi-a descoperit în el cele mai înalte calităţi, care îl fac unul din marii oameni de stat ai generaţiei sale, mult mai mare decât cei „trei mari”: Wilson, Lloyd George, Clemenceau. Nimic mai natural: la ţări mici, oameni mari.” Prin această imagine de ansamblu, contele de Saint-Aulaire, ministrul Franţei la Bucureşti, îşi exprima aprecierea faţă de liderul liberal.

Personaj dominant al scenei politice româneşti dintre cele două războaie mondiale, în aceeaşi măsură adulat şi contestat, Ion I. C. Brătianu s-a remarcat mai ales ca prim-ministru al României interbelice şi ca preşedinte al Partidului Naţional Liberal.

Ionel Brătianu, aşa cum obişnuiau să-l numească apropiaţii, era fiul cel mare al fostului prim-ministru şi fondator al Partidului Naţional Liberal, Ion C. Brătianu şi al oltencei Pia Pleşoianu. S-a născut la 20 august 1864, în judeţul Argeş. Deşi era doar un copil, în timpul Războiului de Independenţă, Ionel îl însoţeşte pe tatăl său pe front. Împreună cu fraţii săi se bucura de o foarte mare încredere din partea tatălui lor. El le încredinţase dicţionarul cifrat al primului-ministru, spre marea uimire a regelui Carol I.

Ca formare profesională era inginer, însă pasionat de istorie şi cultură. Spirit al omului de stat cu simţul datoriei faţă de ţară, politica era în opinia sa o artă, un fenomen complex: „Cei mai mulţi îşi închipuie că politica e un fel de distracţie, cu foloase şi onoruri. Politica e ceva grav, grav de tot. Ai în mâna ta viaţa şi viitorul ţării tale”.

Deşi numele pe care îl purta a reprezentat un avantaj pentru Ion I.C. Brătianu, acesta a conştientizat faptul că moştenise totodată şi datoria de a continua opera politică a familiei sale. În acest context, în anul 1895 debutează în viaţa politică fiind ales deputat de Gorj.

Preia, pe rând, funcţiile de ministru al Lucrărilor Publice, interimar la Ministerul de Externe şi Ministru de Interne, iar concepţia sa modernă asupra viitorului României îl propulsează ca lider al grupului tinerilor liberali. După ce Dimitrie A. Sturdza a declarat că nu îşi mai poate exercita funcţia, în data de 11 ianuarie 1909 Congresul partidului l-a desemnat preşedinte al Partidului Naţional Liberal. Brătianu era considerat „tot ceea ce avea mai bun partidul şi ţara”.

Un episod deosebit din viaţa noului prim-ministru a avut loc pe 8 decembrie 1909 când acesta  a fost victima unui atentat.  Un anume Gheorghe Stoenescu, lucrător C.F.R., l-a împuşcat în timp ce se îndrepta spre casă de la şedinţa Senatului. Ulterior, atentatorul şi-a justificat acţiunea ca un protest împotriva clasei politice, considerându-l pe primul ministru vinovat de scumpirea traiului zilnic.

Pe fondul unei instabilităţi a vieţii politice româneşti din perioada interbelică, guvernările liberale, în fruntea cărora s-a aflat Ion I.C. Brătianu, s-au evidenţiat în mod deosebit prin durata lor,  în total, PNL guvernând ţara timp de şase ani. De asemenea, s-au adăugat şi reformele indrăzneţe susţinute de liderul liberal: reforma agrară, proiectul unei noi constituţii, legea electorală, modernizarea economiei (doctrina liberală “prin noi înşine”), dezvoltarea politicii externe şi alinierea ţării la noile realităţi impuse prin deznodământul războiului mondial.

Un factor important al dominaţiei politice a lui Ion I.C. Brătianu a fost influenţa pe care o exercita asupra regelui Ferdinand, mai ales prin Barbu Ştirbei şi regina Maria. Regele Ferdinand I a fost puternic influenţat în deciziile sale de fruntaşul liberal, pe care îl considera „zodia bună a României”, iar pentru acest lucru şi-a atras de la opozanţi renumele de „rege neîncoronat”.

Brătianu era un foarte bun tactician politic, “stăpân pe mijloacele sale, îşi urmărea cu precizie nedeterminată jocul politic, nu-l interesa modelul oratoric şi nici polemica scrisă”. Ionel Brătianu era conştient de valoarea sa politică şi era convins că scrie o pagină în istoria naţională, concepţia şi acţiunile sale politice având un caracter democratic. El aprecia că nu există pentru oamenii politici îndatorire mai mare decât apărarea intereselor permanente şi a demnităţii poporului român.

Spre sfârşitul guvernării, Ion I. C. Brătianu s-a confruntat cu declanşarea crizei dinastice generate de o nouă renunţare a principelui Carol al II-lea la prerogativele sale de moştenitor al Coroanei.După ce a fost primită renunţarea principelui, s-a format regenţa (principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea şi Gheorghe Buzdugan – preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Ion I.C. Brătianu a fost acuzat ca doreşte să înlăture de la succesiunea domniei un principe energic, Nicolae Iorga comentând evenimentele astfel: “Acum nu mai erau doi stăpâni în România, ci unul singur: Ion Brătianu. Dinastia de Argeş biruise cu totul pe cea de Sigmaringen. Ion I. C. Brătianu rămânea stăpânul, singurul şi absolutul stăpân al unei ţări, care avea nesfârşită răbdare”.

Tensiunile care au secondat criza dinastică au coincis cu încheierea celor patru ani legitimi de guvernare liberală. La 27 martie 1926 Ionel Brătianu îşi depune mandatul, precizând că PNL părăseşte guvernul “cu conştiinţa senină a datoriei împlinite”Referitor la acest fapt, acelaşi Nicolae Iorga nota: „Astfel Ion Brătianu se retrase, după ce mersese unde vroise şi întărise astfel declaraţia sa mândră că Partidul Liberal, adică el, stăpânul absolut al acestui partid, vine la putere şi pleacă de la putere când îi place”.

Intrareaîn funcţiune a Regenţei marca apogeul puterii lui Ionel Brătianu, deoarece membrii acestei instituţii se aflau în mod evident sub influenţa dominatoare a preşedintelui PNL. Într-o relatare a jurnalului englez „Daily Express” despre situaţia din ţara noastră, îl cita pe Brătianu într-o replică adresată reginei, care dorea să-l viziteze pe Carol al II-lea pentru treburi familiale: „Dacă mă mai obosiţi cu afacerile dumneavoastre familiale, voi proclama republica!” Această replică subliniază controlul politic total pe care fruntaşul liberal îl avea asupra statului.

În data de 24 noiembrie 1927, joia, la ora 06:45, Ion I. C. Brătianu, preşedintele Partidului Naţional Liberal a încetat din viaţă, la vârsta de 63 de ani. Opinia publică era şocată, nimeni îşi putuse închipui acest deces subit al celui mai puternic om din stat. A fost înmormântat la Florica, judeţul Argeş, alături de tatăl său. Moartea sa a determinat şi reacţia ziarului de opoziţie „Dreptatea”: „S-a stins încă unul dintre cei care au ţinut pe umerii lor greaua sarcină a realizării celui mai mare ideal românesc: întregirea nemului.”

Sursa: Historia.ro

Postat în:Mari Romani, Politicieni, , , , , , , , , , , , , , ,

11 Responses

  1. stoicarodica2010 spune:

    A face politica este o arta.”De felul in care se face politica depinde viitorul tarii.!”Actorii care fac politica trebuie sa fie patrioti,deosebiti de culti sau de totala buna credinta si aparatori al principiilor de partid.Dupa exemplul lui Ionel Brateanu conteaza f mult educatia primita in familie..Aparator al intereselor permanente si a demnitatii poporuiui roman, a facut ca Ionel Brateanu sa dispuna de putere deplina.Tot astfel trebuie sa arate si politicianul de astazi.Din nefericire politicienii care nu au dispus de asemenea calitati,au nenorocit tara.Se impune reinstaurarea cinstei,onoarei si oricum la conducerea tarii se impune nu un politician ci un om de stat serios.

    • Abia 10-20 de ani cred ca o sa apara un astfel de politician.

    • stoicarodica2010 spune:

      🙂
      Imi face placere sa va anunt dle Obreja,ca pe cerul sperantelor Romaniei se configureaza figuri de oameni de incontestabila valoare.Este cazul ASR Principesa Mostenitoare Margareta a Romaniei,ASR Principele Radu,o forta coagulanta de exceptie!Acestia desigur sunt oameni de stat.
      Tinerii politicieni taranisti si liberali promit foarte mult.
      Bratienii au trait in Regalitate,cu o lume civilizata,responsabila,cultivata,pravoslavnica,cu capi ai bisericii sprijinitori ai Regelui si poporului..
      Tineretului contemporan le vine infinit mai greu sa se formeze deoarece dezinformarea,intriga de partid functioneaza ca mecanism de zadarnicire a partidelor istorice.
      La 25 oct 2011 de ziua MS Regelui Mihai,la statuia Regelui Carol I,am petrecut cea mai entuziasta si frumoasa zi din viata mea.Acolo ne aflam taranisti si liberali cu steagurile Romaniei Mari, fluturate in vant!Tinerii la care ma refeream ca la o speranta de viitor se numesc:Valentin Lungu de la Cluj,Lilick Autftak,Monica Lungu,minunata Dalia Albu,Andrei Albu,dnii Cnob,Vasi Baescu,Doru Braia,Viorica Sasu,dr Corneliu Neagoe-Cta, Ion Balan-Bacau,si multi altii .
      Cu Dzeu inainte!

  2. […] şi al Industriei şi Comerţului (16 noiembrie 1920-13 decembrie 1921), fiind susţinut politic de Ion I.C. Brătianu. In timpul acestei guvernări se realizează integrarea provinciilor româneşti unite cu ţara în […]

  3. […] venirea pe tron a lui Carol II, sperând că tandemul Ion I.C. Brătianu – Regele Ferdinand, care condusese România atâţia ani, va fi înlocuit de unul Maniu […]

  4. […] Take Ionescu a sustinut cu tarie neutralitatea. La declararea razboiului, i-a dat tot concursul lui Ion I.C. Bratianu. Take Ionescu a fost cel dintai ministru roman care a avut curajul sa subventioneze cu sume […]

  5. […] de Take Ionescu, iar cinci ani mai târziu devine membru al guvernului lui Ion I. C. Brătianu ca Ministru al […]

  6. […] fost dominata de Partidul National Liberal, de orientare conservatoare, condus pe atunci de fratii Ion I.C. Bratianu si Vintila Bratianu. Unirea cu Ardealul a largit, in mod ironic, baza electorala a opozitiei ale […]

  7. […] Vaida nu a mai reușit să revină în fruntea guvernului său, căci manevrele politice ale lui Ion I.C. Brătianu au determinat căderea […]

  8. […] decât să asigure „interimatul” şi „să facă trecerea” de la Ion Brătianu-tatăl la Ion Brătianu-fiul. În 1895, Regele Carol I introduce principiul rotativei guvernamentale, prin care se asigura […]

  9. […] pentru a fi mai aproape de zona de operatii. Regele Ferdinand, regina Maria si primul ministru Ion I.C. Bratianu sunt prezenti la trecerea Tisei pe la Tiszabo si Kiskore. Pentru romani actiunea militara contra […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Galaţi – capitala regiunii

Galati-capitala regiunii

Actiunea 2012

Unirea Republicii Moldova cu Romania Actiunea2012

Statistici

  • 122,323 vizualizari

Meniu

Alătură-te altor 53 de urmăritori

Actiunea 2012

Unirea Republica Moldova cu Romania Actiunea2012

Laivindur’s Page

Despre mine:

I just want to rule the world !

%d blogeri au apreciat asta: