Blogul lui Laivindur

Filme româneşti, melodii româneşti, istorie românească

Razboiul romano-maghiar

La scoala, la lectiile de istorie invatam despre eroica rezistenta romaneasca de la Marasesti, Marasti si Oituz, din 1917. Apoi se trece la lectia despre Marea Unire de la 1 decembrie 1918. Prea putin se vorbeste despre cea mai mare campanie politico-militaro dusa cu succes de Romania: Razboiul cu Ungaria din 1918-1919.

Dupa Revoluitia Sovietica, trupele rusesti au parasit frontul romanesc, lasandu-ne singuri in fata germanilor. Guvernul a cerut armistitiu si s-a semnat Pacea de la Bucuresti. Profitand de infrangerea Puterilor Centrale pe frontul de Vest, Romania decide sa reintre in lupta. Se puneau niste probleme delicate. Pe de o parte, situatia din Basarabia, cu trupele rusesti la Nistru, era pe muchie de cutit. Granita de est trebuia aparata. Pe de alta parte, ofensiva in Transilvania. Romania putea fi prinsa intr-un razboi pe doua fronturi.

Pe plan politic se negocia la Conferinta de Pace de la Paris.

In prima etapa, Armata romana a intrat in Transilvania pana la raul Mures, unde fusese fixata prima linie de demarcatie, urmand ca, in martie 1919, pe masura ce armata si administratia ungara se retrageau din Transilvania, sa se ajunga la linia Satu Mare – Oradea – Arad.

La 21 martie Guvernul maghiar refuza sa accepte noua linie de demarcatie fixata de Conferinta de la Paris si demisioneaza.

Incepe razboiul

La Putere vine Béla Kun, care instaureaza un Guvern comunist si incepe sa formeze o armata maghiara pentru a recastiga teritoriile pierdute, inclusiv Transilvania. In plan politic, Béla Kun solicita sprijinul Guvernului Sovietic.

Romania se pregateste sa inainteze cu armata pana la linia de demarcatie – Satu Mare – Oradea – Arad pe 16 aprilie. In noaptea de 15 spre 16, insa, armata maghiara ataca. Romanii reping atacul si contraataca astfel incat pe 29 aprilie infrang trupele maghiare. Motivand ca doresc sa se apere de un viitor posibil atac, romanii trec de linia de demarcatie si se opresc pe Tisa.

Incep negocieri. In timpul acesta, Armata maghiara decide sa atace in Cehoslovacia (Ungaria de Sus), pentru a recuceri teritoriul pierdut. La 20 mai se produce atacul. Cehoslovacii sunt impinsi inapoi iar Armata Romana, pentru a nu pierde contactul cu trupele cehoslovace si sa riste sa fie atacata de maghiar prin flanc, ataca la randul ei.

Se poarta o vreme lupte fara vreo victorie clara, mai ales ca o parte din trupele romanesti fusesera trimise in Basarabia. Zona (re)cucerita de la cehoslovaci este transformata de unguri intr-o “republica sovietica slovaca”.

Ultimatum sovietic

In 1940 nu era prima oara cand sovieticii ne-au cerut sa evacuam Basarabia. La 1 mai 1919, ministrul de externe bolsevic, Ghorghi Cicerin, a cerut guvernului roman sa evacueze Basarabia. Daca nu, se va ajunge la confruntari armate. De-a lungul Nistrului se concentrau trupele rusesti.

In noaptea de 26/27 mai, rusii incearca sa cucereasca Tighina dar sunt respinsi de trupele romane si franceze.

Pe frontul politic

Negociatorilor de la Conferinta de Pace nu le-a convenit deloc faptul ca trupele romane au ajuns la Tisa si au cerut Armatei sa se retraga pe linia de demarcatie. Guvernul roman a spus ca trupele raman la Tisa pana cand granita dintre Romania si Ungaria va fi recunoscuta pe plan international.

Amenintat cu atacul fortelor franco-sarbo-romane, Bela Kun isi opreste atacul in zona cehoslovaca. Ungaria semneaza armistitiu cu Cehoslovacia.

Romaniei i se cere din nou de la Paris sa se retraga de la Tisa. Din nou Guvernul de la Bucuresti spune ca se va retrage doar cand armata ungara va fi demobilizata.

Maghiarii ataca din nou

Armata maghiara ataca la Tisa, la mijlocul dispozitivului de asezare al trupelor romane, in dimineata zilei de 20 iulie, dupa un intens foc de artilerie, de la 04.45 pana la 08.00. Ataca cu sapte divizii, avand alte doua de rezerva. Reusisera sa transfere unele unitati de pe frontul cehoslovac, gratie armistitiului cu Cehoslovacia. Frontul era de circa 300 . Ungurii reusesc in forta, in primele patru zile, sa realizeze intre Tokay, Szolnok si Csongrad un cap de pod larg de 40 km si adanc de 25 km.
5 divizii maghiare erau concentrate la acest cap de pod. Ele urmau sa inainteze spre Oradea Mare. Reusita operatiunii deschidea drumul spre inima Transilvaniei.

Unele unitati ale armatei romane nu sunt la inaltime. Ca de pilda regimentul 23 infanterie, care intra in panica si se imprastie in totala dezordine. Gen. Prezan si lt. col. Antonescu sosesc in graba la Oradea la 22 iulie. Scrie Antonescu, accentuand latura dramatica a situatiei si actiunea energica a lui si a lui Prezan: „Daca generalul Prezan cu mine nu am fi alergat cu dezasperare (intrand o data – la Orashaza – chiar in mijlocul inamicului) de la un capat la altul al frontului, daca nu am fi intors, in aceasta goana, trupe si comandanti din drumul retragerii, daca nu am fi luat, pe loc, si masuri de ordine si operative, am fi inregistrat cea mai rusinoasa dintre infrangeri”.

Contraofensiva generalului Mosoiu

Nu s-ar fi ajuns aici, armata maghiara neavand forta necesara, dar lui Antonescu i-a placut totdeauna ideea de salvator. La 22 iulie se formeaza un grup de manevra, comandat de generalul Traian Mosoiu, care ataca armata maghiara din flancul stang. Numarul total al militarilor romani antrenati in lupte e de 84.000. Ei sunt sprijiniti de 98 de baterii de artilerie. La 24 iulie ofensiva maghiara e oprita. In dimineata aceleiasi zile, incepe contraofensiva romana. Efectul ei se vede clar chiar de a doua zi, cand, de teama de a nu fi incercuite, trupele maghiare incep retragerea generala de pe aliniamentul atins pe 24 iulie. Retragerea ia forma unei degringolade generale. Trupele maghiare se imbulzesc spre podul de la Szolnok, „aruncand in drum armele si munitiile din carute… intr-o invalmaseala de neinchipuit”.

In seara zilei de 25 iulie, seful Marelui Stat Major al armatei rosii maghiare isi da demisia. Demisia nu e acceptata, dar… Ungaria rosie sta sa cada. Comandamentul Trupelor Romane din Transilvania ordona ca ofensiva sa nu se opreasca.

Armata maghiara e respinsa

La 26 iulie, armata maghiara e respinsa la vest de Tisa. Ca sa se impiedice urmarirea din partea armatei romane, sunt distruse podurile de la Szolnok si cel improvizat de la Tokay. La 27 iulie 1919, Marele Cartier General Roman comunica: „Dupa lupte crancene, inamicul a fost azvarlit de pretutindeni peste Tisa; el se retrage in debandada, urmarit de aproape de trupele noastre”.

Succesul armatei romane era mare, obtinut la un aproape echilibru de forte, circa 85.000 de luptatori de o parte si de alta (la Tisa fortele maghiare au fost de circa 60.000). Armata maghiara avea la dispozitie aproape intreg materialul de razboi de provenienta austriaca sau germana care apartinuse fostei armate Mackensen. Romanii aveau superioritate neta in cavalerie, oarecum egalitate in infanterie si aviatie, dar erau inferiori la artilerie. Succesul armatei romane este important, total si rapid. Obtinut fara nici un sprijin din partea aliatilor. De altfel, ungurii trecusera la ofensiva in conditiile in care stiau ca romanii atacati la Tisa nu s-ar fi putut bucura de sustinere armata din partea aliatilor. Din fericire pentru ei, daca romanii nu au putut fi sustinuti de aliati in vest, nici nu au fost atacati semnificativ dinspre Rasarit in acest moment. In primavara, expeditia aliata condusa de gen. d’Anselme in Ucraina fusese infranta si apararea granitei dinspre est a Romaniei nu mai cadea decat in sarcina armatei sale. Dar, la jumatatea lunii iulie, polonezii cuceresc aproape intreaga Galitie orientala. Acest succes inlatura pericolul unei posibile jonctiuni intre armata maghiara si cea bolsevica, ucraineana sau rusa.

Continuarea ofensivei romane e aprobata de aliati

Dupa ce romanii au ajuns din nou la Tisa, infrangind atat de repede si total armata maghiara, ce urma? Era intrebarea lor din iulie 1919. „Era oare sa lasam adversarului, a doua oara infrant (prima data fusese in mai n.n.), putinta de-a organiza impotriva noastra si a treia agresiune?”. Pentru ca la Budapesta nu se recunostea explicit hotararea nationala a romanilor de la Alba Iulia. Si atunci oprirea din nou la Tisa era o greseala, nu doar militara. Marele Cartier General, dupa consultarea factorilor conducatori de la Bucuresti, da Ordinul 85 din 26 iulie 1919: „Inamicul, retras in completa dezordine la vest de Tisa, sa fie urmarit pana la completa lui distrugere”.

Prea era tentant pentru romani ca sa nu razbune ocuparea Bucurestiului din decembrie 1916 de catre Puterile Centrale. Factorii politici pregatesc terenul obtinand aprobarea aliatilor, si ei surprinsi de rapiditatea cu care romanii rezolvau singuri o problema ramasa acuta in Europa Centrala. Pana in acest moment aliatii manifestasera o suspecta toleranta fata de regimul Bela Kun. Acum insa Franchet d’Esperey vrea sa-si disponibilizeze trupele imobilizate la frontierele Ungariei. Si aproba continuarea ofensivei romane. In felul acesta, de fapt, prin inlaturarea lui Bela Kun si a regimului sau, aliatii scapau de un focar de presiune in zona. Generalii Traian Mosoiu si Grupul de Manevra, Holban si Grupul de Sud, Mihailescu si Grupul de Nord forteaza trecerea Tisei.

Regele asista la trecerea Tisei

La 27 iulie, Comandamentul Trupelor din Transilvania isi muta punctul de comanda de la Sibiu la Oradea. Evident pentru a fi mai aproape de zona de operatii. Regele Ferdinand, regina Maria si primul ministru Ion I.C. Bratianu sunt prezenti la trecerea Tisei pe la Tiszabo si Kiskore. Pentru romani actiunea militara contra regimului Bela Kun era una de proportii si desfasurata cu acordul tuturor. In noaptea de 29-30 iulie se incepe traversarea Tisei in zona Fegyvernek si Kiskore. Primele trec Brigada 4 vanatori si regimentele 9 si 10 vanatori. Apoi Divizia 1 vinatori, Divizia a 6-a infanterie…

La 1 august principalele forte ale romanilor sunt pe malul drept al Tisei. Peste tot trupele maghiare se retrag in fata fortei ofensive dezvoltate de romani. Reactia militara maghiara e relativ slaba. De teama incercuirii, trupele maghiare se retrag pretutindeni. 40.000 de militari unguri si 1.235 de ofiteri sunt facuti prizonieri. Unitatile de cavalerie romane sunt cu deosebire foarte active. Ungaria e in fata unui dezastru militar. Imediata reactie politica. In dimineata zilei de 1 august, social-democratii le cer ministrilor republicii sfaturilor sa se retraga. Dupa amiaza guvernul lui Garbai-Kun demisioneaza. Ii ia locul un guvern social-democrat al lui Peidl Gyula.

Dezastru militar maghiar

De comun acord cu Marele Cartier General, Gh. Mardarescu continua ofensiva, trecand la urmarirea generala a trupelor maghiare in debandada. Incep interventiile pentru oprirea inaintarii trupelor romane. Seful singurei misiuni militare care mai functiona la Budapesta, misiunea italiana, colonel Guido Romanelli, la 2 august il intampina pe generalul Gheorghe Rusescu, comadantul Brigazii 4 rosiori, la Albertirsa, intre Cegled si Budapesta. El ii inmaneaza acestuia un document, semnat de el: „Prin radiograma si curier special, am rugat ieri seara pe E.S. generalul Franchet d’Esperey de a suspenda orice ostilitate impotriva armatei ungare. Pentru a nu face mai grea situatia politica de la Budapesta, va rog a cere instructiuni Cartierului General al armatei dumneavoastra inainte de a inainta de la Cegled”. Gen. Rusescu il indreapta pe colonelul Romanelli spre Marele Cartier General roman. De altfel, ofiterul italian normal ar fi fost sa se adreseze de la inceput cu cererea sa generalului Prezan si lui d’Esperey doar pentru informare.

Armata romana ajunge la Budapesta

Ofensiva in Ungaria era condusa de roman si nu de francez, care doar isi daduse acordul. Gen. Rusescu isi continua inaintarea spre Budapesta, unde si ajunge in seara zilei de 3 august. La bariera e intampinat de o delegatie a noului guvern, care ii cere sa nu intre in oras. Generalul se opreste, dar… la cazarma „Arhiducele Josef”. Si, fireste, dupa ce intra in capitala.

In centrul Budapestei trupele romane isi fac intrarea triumfala a doua zi, dupa ce Divizia 3 vanatori dezarmeaza trei regimente maghiare din oras. Generalul Gh. Mardarescu primeste pe Bulevardul Andrassy defilarea unei parti din trupele sale: regimentul 4 vanatori, 1 escadron din regimentul 23 artilerie si un divizion din regimentul 6 rosiori. A asistat un imens public, care „a avut o atitudine linistita, manifestand, in general, oarecare satisfactie pentru schimbarea regimului”. Generalul Prezan, aflat la 15 km de Budapesta, nu vine sa prezideze chiar el aceasta defilare. „Nu vreau sa umbresc nici gloria Coroanei si nici sa iau din aureola lui Maldarescu. Eu ma duc, el ramane”. Greu de explicat renuntarea la o onoare prijeluita de o stralucita victorie a armatei romane!

Caderea Budapestei a pus capat unui regim bolsevic in centrul Europei, a sfarsit un vis milenar, al Ungariei istorice, si a consfintit crearea Romaniei Mari. Istoria ne invata relativitatea a toate cate exista.

Sursa:

1. http://casanoastra-romania-dacia.blogspot.com

2. http://www.unstory.com

Postat în:Istorie, Romania, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Galaţi – capitala regiunii

Galati-capitala regiunii

Actiunea 2012

Unirea Republicii Moldova cu Romania Actiunea2012

Statistici

  • 122,360 vizualizari

Meniu

Alătură-te altor 53 de urmăritori

Actiunea 2012

Unirea Republica Moldova cu Romania Actiunea2012

Laivindur’s Page

Despre mine:

I just want to rule the world !

%d blogeri au apreciat asta: