VIDEO SI GALERIE FOTO : REGINA MARIA A ROMÂNIEI – REGINA SOLDAT ȘI DIPLOMAT

CER SI PAMANT ROMANESC

Foto: M.S. REGINA MARIA la o parada  de 10 Mai

M.S.Regina Maria a fost mare Prinţesă a Marii Britanii şi Irlandei, consoarta regelui Ferdinand şi Regină a României.

A fost nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii, Principesă de Edinburg și de Saxa Coburg – Gotha, (născută Marie Alexandra Victoria la  Eastwell Park, Kent, Anglia la 29 octombrie 1875 — d. 18 iulie 1938  la  Sinaia, Regatul Romaniei) .

REGINA MARIA, ARMA SECRETA IN REINTREGIREA TARII

Viitorul de expansiune postbelica a Romaniei era in pericol la Conferinta de Pace de la Paris. In debutul acesteia, Consiliul Suprem a respins tratatul semnat in 1916 cu Aliatii.

Marile Puteri (Anglia, Franta, Statele Unite, Italia si Japonia) s-au eschivat de la obligatiile prevazute in Tratat, invocand pacea separata pe care Romania fusese obligata sa o incheie cu Germania.

 

Intre timp, Regina Maria ii scrisese rudei sale, Regele George al V-lea al Angliei, insistand ca acesta sa…

Vezi articol original 1.368 de cuvinte mai mult

Anunțuri

Regele Mihai I invita la Palatul Elisabeta 12 fosti Sefi de Stat din Europa Centrala si de Est

DIANA MANDACHE: JURNAL DE ISTORIC

Regele Mihai ofera un dineu oficial in onoarea a 12 fosti sefi de stat cu prilejul implinirii a 25 de ani de la caderea Cortinei de Fier. Este remarcat faptul ca fostul presedinte Ion Iliescu nu apare pe lista invitatilor. Casa Regala a Romaniei a dat publicitatii urmatorul comunicat de presa:

Majestatea Sa Regele Mihai I va oferi un dineu oficial, in ziua de joi, 20 noiembrie 2014, in onoarea unui numar de doisprezece fosti Sefi de Stat din Europa Centrala si de Est, cu ocazia implinirii a douazeci si cinci de ani de la caderea comunismului.

Dineul regal va avea loc in Sufrageria Mare a Palatului Elisabeta, incepand cu ora 21.15 si va fi precedat de o ceremonie in Sala Regilor.

Alaturi de Majestatea Sa, vor lua parte Principesa Mostenitoare Margareta, Principele Radu si Principele Nicolae.

Vor participa E.S. domnul Lech Walesa, presedinte al Poloniei (1990 – 1995), E.S. domnul…

Vezi articol original 179 de cuvinte mai mult

Zi Regala la Gaudeamus

DIANA MANDACHE: JURNAL DE ISTORIC

Curtea Veche Publishing lansează, în cadrul Târgului Internațional Gaudeamus, 6 titluri noi în colecția de cărți regale și propune cititorilor să petreacă împreună o “Zi regală”.

Programul acestei zile regale include următoarele lansări:

15.00 – 15.45 – Lansare și sesiune de autografe „Ora Regelui” de Bogdan Șerban-Iancu

15.45 – 16.30 – Lansare și sesiune de autografe „Balcicul Reginei Maria” de Diana Mandache

16.30 – 17.15 – Lansare și sesiune de autografe: DVD-ul „Cuvântul Regelui. Convorbiri și momente cu și despre Regele Mihai I”, realizate de Marilena Rotaru

17.15 – 18.00 – Lansare și sesiune de autografe „Eticheta regală” de Sandra Gătejeanu Gheorghe

18.00 – 18.45 – Lansare și sesiune de autografe „Calendarul regal” și „Crăciunul regal” de Principesa Margareta a României, Principele Radu al României

Toate volumele apărute în colecția “Cărți regale” vor fi disponibile la standul Curtea Veche Publishing și pe site-ul www.curteaveche.ro la prețuri speciale.

Vezi articol original

10 mai

10 Mai          
de Vasile Alecsandri

–––––––––––

A venit din munți un vultur
Și ne-a zis: „- Români eroi,
Știu un prinț viteaz și tânăr
Ce-ar veni cu drag la voi.
Dacă vreți, vi-l dau ca Vodă”.
Noi cu toții: „- Să ni-l dai”.
Și ne-a dat pe Vodă Carol,
Într-o zi de 10 Mai.

Și-a venit vulturul iară
Și ne-a zis: „- Popor Român,
Ești viteaz, de ce mai suferi
Jugul unui neam păgân ?
Fă-te liber, dezrobește-ți
Mândra țară ce o ai”.
Și noi liberi ne făcurăm
Într-o zi de 10 Mai.

Vulturul venit-a iarăși
Și ne-a zis: „- Popor Român,
Ați luptat cumplit la Plevna
Duși în foc de-a vostru Domn,
Vrednic e să-l faceti Rege,
Într-o țară ca în rai”.
Și noi Rege îl făcurăm
Tot în zi de 10 Mai.

Zece Mai ne-a fi de-a pururi
Sfântă zi, căci ea ne-a dat
Domn puternic Țării noastre,
Libertate și Regat.
Ridicați cu toții glasul
De prin șesuri, de prin plai,
Să trăiască România
Ura! pentru 10 Mai.

Ardealul luat în 1940 lui Carol al II-lea a fost dat lui Mihai I

Una dintre cele mai puţin cunoscute semnificaţii ale schimbării de la 23 august 1944 şi ale instaurării guvernului Petru Groza pe 6 martie 1945, în care principalul actor a fost regele Mihai I, este retrocedarea Transilvaniei de Nord României. În toate cedările politice ale Palatului în faţa şantajului sovietic, miza jumătăţii de Ardeal dată Ungariei pe 30 august 1940 a fost decisivă. Din păcate, cărţile, culegerile de documente, studiile şi articolele de istorie apărute după 1989 nu au reuşit să contribuie suficient la identificarea şi omologarea socială a ceea ce România a câştigat după 1945, în ciuda sovietizării şi a ceea ce a urmat. Între aprilie 1944 şi februarie 1947, regele Mihai şi clasa politică română au purtat cea mai aspră luptă diplomatică de după război. Întoarcerea Transilvaniei de Nord la România, deşi condiţionată, a fost printre puţinele succese şi suveranul a fost la înălţimea vremurilor, un reper de coeziune socială şi un exemplu de clarviziune. Acest articol încearcă să demonstreze cum regele Mihai I a avut un rol hotărâtor în salvarea unei părţi a ţării sale într-o perioadă de incertitudine.

La intrarea sa în război, pe 21 iunie 1941, România pierduse cu un an înainte Basarabia, Bucovina de Nord, Transilvania de Nord şi Cadrilaterul. Dintre aceste pierderi, numai cea a Cadrilaterului, de pe 7 septembrie 1940, s-a produs sub domnia lui Mihai I, care începuse numai cu o zi înainte; pierderea Cadrilaterului fusese impusă însă prin negocieri anterioare la presiunea Germaniei. România intra în război alături de Germania pentru eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei, după ce aceasta fusese singura putere care îi garantase integritatea teritorială după amputările succesive din 1940. Transilvania, care fusese şi rămăsese obsesia intelectualilor români în proiectele lor de stat naţional, rămânea pe agenda de probleme de rezolvat a lui Ion Antonescu în cazul unei victorii a Axei.

Uniunea Sovietică înfiinţase trei comisii, care se ocupau de chestiunile în litigiu

După trei ani, sorţii războiului se întorceau împotriva Axei şi România trebuia să găsească o cale de a ieşi cât mai bine din complicata situaţie militară. Decisivă în actul de la 23 august a fost soarta sumbră care se profila pentru Transilvania de Nord, a cărei realipire la România prin tratatul de pace de la Paris din februarie 1947 a fost extrem de dificilă şi condiţionată. Aprofundarea jocurilor politice privind Transilvania de Nord va demonstra că hotărârea regelui de a ieşi din alianţa cu Germania – una care a pus o grea problemă de moralitate atât elitelor române, cât şi societăţii – a fost una câştigătoare. În final, Realpolitik-ul a triumfat asupra condiţionărilor de ordin moral.

Susţinerea de care România s-a bucurat din partea URSS la semnarea păcii a fost una curioasă deoarece nicio antecedenţă nu o justifica. Mai mult, relaţiile sovieto-maghiare fuseseră mult mai bune decât cele sovieto-române până în 1940. Multe dintre clarificări sunt aduse de volumul semnat de T. M. Islamov, T. A. Pokivailova şi Onufrie Vinţeler, Din culisele luptelor pentru Ardeal, publicat în 2003. Cei trei autori arată că, încă din 1943, Uniunea Sovietică se pregătea pentru finalul războiului şi, în acest sens, înfiinţase trei comisii care să adune materiale despre chestiunile litigioase. Astfel, Comisiei Litvinov i-a revenit litigiul româno-maghiar. Intenţiile evidente erau de a institui Pax Sovietica în zonă, care să-i asigure influenţa, urmând ca impunerea modelului economico-social să se producă în funcţie de condiţiile locale.

Telegramă americană: „Guvernul sovietic consideră Dictatul de la Viena injust”

Pe 26 decembrie 1943, în capitala Suediei avea loc prima întâlnire dintre diplomatul sovietic Vladimir Semiononv şi ministrul român Frederic Nanu, în urma căreia guvernul sovietic făcea cunoscut celui român că formula capitulării necondiţionate, adresată în urmă cu o lună de către guvernul american prin ambasadorul de la Madrid, era una care se putea flexibiliza. Condiţiile concrete vor veni peste trei luni, la jumătatea lunii martie şi începutul lunii aprilie ale anului 1944. În aprilie 1944, pentru emisarul român Barbu Ştirbey aflat la Cairo pentru negocierea armistiţiului cu alianţa antifascistă sosiseră din partea sovieticilor condiţiile încheierii lui. Mircea Ionniţiu, unul dintre apropiaţii regelui, publica postum în volumul Amintiri şi reflecţiuni, în 1993, un fragment dintr-o telegramă a trimisului american la Cairo, Lincoln Mac Veagh, către secretarul de stat Cordell Hull. La punctul 4 era specificat foarte clar: „Guvernul sovietic consideră Dictatul de la Viena injust şi este gata să desfăşoare operaţiuni militare împotriva Ungariei şi Germaniei cu scopul de a retroceda României întreaga Transilvanie sau cea mai mare parte din ea.” Aceleaşi condiţii vor fi repetate la reluarea negocierilor de la Stockholm din aceeaşi lună între reprezentanţii oficiali ai României şi Uniunii Sovietice.

Litvinov propunea patru variante pentru Transilvania de Nord

Rezolvarea situaţiei Transilvaniei de Nord devenea din ce în ce mai presantă pe măsură ce frontul de apropia de graniţele României şi timpul lucra în defavoarea acesteia. Hitler simţise propunerile sovietice şi plusa la rândul său, pentru a ţine România în tabăra Axei.                                                                                                                                                                            Pe 23-24 martie 1944, la castelul Klessheim, în timpul întrevederii sale cu Ion Antonescu, Führerul îl informa pe acesta că Germania nu se mai considera semnatară a Arbitrajului de la Viena din 30 august 1940, dar îi cerea conducătorului român să nu facă publică acea declaraţie. Pe 8 iunie 1944, cu două luni şi jumătate înainte de 23 august, Maxim Litvinov (foto) a propus patru variante pentru viitorul Transilvaniei de Nord. Prima era menţinerea sub ocupaţie de către sovietici a zonei până la găsirea celei mai bune soluţii; a doua era pentru menţinerea provinciei în graniţele Ungariei ca ţară mai favorabilă comunismului; în a treia variantă, România primea Transilvania de Nord numai dacă renunţa la Basarabia şi Bucovina de Nord; în varianta a patra, cea care a avut şi cei mai mulţi simpatizanţi, Transilvania urma să devină independentă sub protectoratul URSS. Ca perspectivă, Litvinov vedea constituirea unei federaţii din Ungaria, Transilvania şi România. Dintre toate formulele de mai sus, cea pentru o Transilvanie independentă era considerată cea mai bună deoarece prin ea se lichida disensiunea istorică dintre România şi Ungaria şi corespundea principiului leninist al autodeterminării naţionale. De asemenea, pedepsea deopotrivă cele două ţări ca participante la coaliţia antisovietică.

Transilvania, posibilă recompensă pentru cel care va colabora mai mult

Că Transilvania de Nord fusese în egală măsură promisă României şi Ungariei poate fi interpretat ca un joc prin care Uniunea Sovietică ţinea în şah cele două ţări pentru a vedea care dintre ele va ceda prima. Premierul ungur Bartossi primise pe 24 iunie 1944 un mesaj din partea lui Molotov, prin care guvernul sovietic îşi exprima recunoaşterea Arbitrajului de la Viena şi făcea aluzie la faptul că URSS este pregătită să aibă o atitudine binevoitoare faţă de viitoarele pretenţii teritoriale ale Ungariei.

Primul-ministru Petru Groza (stânga), Regina-Mamă Elena şi Regele Mihai I, la demonstraţia de la 23 august 1946

Şi chiar după ce Ungaria a ieşit din graţiile sovietice şi România avea atuul părăsirii Axei, URSS a păstrat Transilvania de Nord ca pe o posibilă recompensă dată celui care va colabora mai mult. Ca atare, pe 11 octombrie 1944, administraţia română din Transilvania de Nord va fi expulzată de sovietici care introduc propria administraţie militară. După instalarea guvernului Groza, pe 6 martie 1945, sub ameninţarea guvernului-fantomă al Transilvaniei de Nord de la Cluj din februarie 1945, sovieticii încep să încline balanţa în favoarea României prin acordarea permisiunii de revenire a administraţiei române în Ardeal, pe 9 martie 1945. Într-o telegramă către guvernul Groza, Stalin felicita Bucureştiul pentru succesul obţinut.

Atuuri şi puncte slabe, de o parte şi de alta

România şi Ungaria s-au prezentat la tratatul de pace de la Paris din februarie 1947 având fiecare atuuri şi puncte slabe. Atuurile Ungariei erau mai multe numeric, dar mai neconvingătoare: prietenia cu URSS din timpul revoluţiei lui Bela Kun din 1919; oferirea unei colaborări totale cu autorităţile sovietice prin intrarea masivă în rândurile PCR a populaţiei maghiare din Ardeal; guvernul de la Budapesta spunea că România a deservit Germania în totalitate şi nu a schiţat nicio împotrivire la planurile germane, spre deosebire de Ungaria; generalul ungur Vertem făcuse presiuni pe lângă guvern ca Ungaria să intre în luptă alături de URSS încă din mai-iunie 1944 pentru păstrarea teritoriilor obţinute după arbitrajul de la Viena. Punctele slabe ale Ungariei erau: aderarea ei ca primă ţară la Pactul Anticomintern din 1936; intrarea în război împotriva URSS fără niciun motiv, spre deosebire de România şi Finlanda, cărora sovieticii le recunoscuseră ca raţiune de participare la război alături de Germania pierderile teritoriale pe care le suferiseră din partea lor în 1940; participarea la toate iniţiativele antisovietice ale Poloniei de dinainte de 1939; participarea pe frontul antisovietic cu efective mai mari decât cele italiene; declararea războiului împotriva URSS cu două zile înaintea României; mizarea pe influenţa americană care ar fi trebuit să le susţină interesele la tratatul de pace.

Regele Mihai I şi Lucreţiu Pătrăşcanu în Parlament, la 30 iulie 1946

Atuurile României constau în: ieşirea din război şi întoarcerea armelor împotriva Germaniei şi deschiderea drumului Armatei Roşii către Balcani; instalarea guvernului Groza; configuraţia etnică a Transilvaniei de Nord, majoritar românească. Pentru acest din urmă argument pleda I. Z. Suriţ, fost ambasador al URSS în Franţa. El credea că dacă Transilvania va fi redată României, atunci se va înlătura disputa României cu URSS privind Basarabia şi atunci România va fi legată de politica URSS în viitor. Transilvania, considera Suriţ, era mai importantă pentru România decât Basarabia. Un alt atu – necunoscut însă şi neasumat ca atare de Bucureşti – era interesul URSS ca revenirea Transilvaniei de Nord la România să fie prezentată drept o victorie a PCR pentru creşterea prestigiului său în ochii populaţiei. Ca puncte slabe, România avea de anihilat obiecţia guvernului maghiar care arăta că România cedase Transilvania de Nord de bună voie, la fel şi Basarabia, Bucovina de Nord şi Dobrogea de Sud (Cadrilaterul). După război, dacă nu revendica Dobrogea de Sud şi nici Basarabia şi Bucovina de Nord, atunci n-ar avea dreptul să revendice nici Transilvania de Nord. De asemenea, România avea de lichidat mişcarea de rezistenţă armată anticomunistă care se formase în toate zonele montane ori în cele greu accesibile.

Contribuţia regelui la revenirea Transilvaniei de Nord la România

Trebuie menţionat că până la încheierea păcii orice variantă privind Ardealul de Nord a rămas posibilă. Independentiştii au avut o pondere însemnată în şedinţele guvernului sovietic, iar planul de anexare a Maramureşului la Ucraina Transcarpatică, din decembrie 1944 până în februarie 1945, a fost o intenţie clar exprimată în direcţia creării unei noi republici sovietice.

Mai ales că împărţirea în regiuni cât mai mici servea Uniunii Sovietice şi pentru cazul împărţirii Germaniei. În cele din urmă, propunerea diplomaţiei maghiare de a se conferi autonomie Transilvaniei în cadrul României a fost respinsă, dar a fost adoptată cea privind autonomia secuilor şi crearea Regiunii Autonome Maghiare menită să fie calea de mijloc.

Privind retrospectiv, contribuţia regelui Mihai I la revenirea Transilvaniei de Nord la România, între 1944 şi 1947, a fost una colosală. Suveranul a fost omul care a reuşit, cu un preţ foarte mare, pe care l-a plătit şi el din plin, să scoată România dintr-o situaţie în care nu ajunsese din cauza lui. Dan Zamfirescu, un exponent al ceauşismului cultural şi potenţial admirator al mareşalului Antonescu, a judecat comportamentul regelui de la jumătatea anilor 1940 cu o luciditate de invidiat, pe care mulţi istorici de meserie au evitat-o din oportunism, îngustime de spirit ori rea-voinţă. În 1994, când figura regelui Mihai I era puţin populară, în volumulRegele şi mareşalul, Zamfirescu conchidea: „Ardealul luat în 1940 regelui Carol al II-lea… a fost dat regelui Mihai I, autorul principal al cotiturii de la 23 august 1944… şi rezultatele oricât de nedrepte şi dureroase pentru noi, ale Conferinţei de Pace de la Paris ar fi fost şi mai grele fără actul istoric prin care România atrăsese, fie şi pentru o clipă, atenţia întregii lumi asupra ei.”

Sursa: Historia.ro

Regele Ferdinand I – Intregitorul de tara

Este unul dintre cele mai importante capete incoronate care au stat pe tronul Regatului Romaniei. Personalitatea sa este strans legata de momentul Marii Uniri precum si de definitivarea acelei Romanii Mari la care visam cu totii si de care ne aducem aminte cu emotie. Om de o vasta cultura, poliglot si botanist pasionat, Regele Ferdinand a fost sincer dedicat romanilor, sub carmuirea sa inregistrandu-se cea mai infloritoare perioada a statului romanesc modern.

Destinul unui nobil din Prusia

Comitatul Hohenzollern-Sigmaringen din fostul regat al Prusiei a dat istoriei numerosi regi si regine, care au domnit in diverse colturi ale Batranului Continent. Dintre acestia se detaseaza si figura de nobil german cu un aer de „dandy” a Printului Ferdinand, cel care avea sa devina, la varsta de 49 de ani, unul dintre cei mai iubiti regi ai Romaniei. Nascut la data de 24 august 1865, Printul Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele sau nobiliar complet, era de fapt fiul Principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mare al Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al Romaniei. Ferdinand a ajuns la tron printr-o conjuctura de familie avantajoasa, peste care s-a suprapus si importanta continuitatii statului roman sub forma de regat intr-un context politic international deosebit de instabil. La varsta de doar 19 ani, Printul Ferdinand a venit pentru prima oara in Romania, la acea data regatul roman fiind compus doar din provinciile istorice ale Modovei si Munteniei, unite la data de 24 ianuarie 1859 sub sceptrul lui Alexandru Ioan Cuza, primul si singurul domnitor autohton al Romaniei moderne.

Dupa scurta sa vizita in Romania, efectuata in anul 1884, Ferdinand decide sa se reintoarca in Germania pentru a-si termina studiile liceale si universitare. Anul 1893 il gaseste absolvind prestigioasa Universitate din Leipzig si Scoala Superioara de Stiinte Politice si Economice din Tubingen. In decursul aceluiasi an, pricipele Ferdinand se stabileste deja la Bucuresti pentru a-si indeplini atributiile de mostenitor al tronului Romaniei. Ferdinand devenise de fapt mostenitor al coroanei regale a Romaniei inca din anul 1888, dupa ce atat tatal, cat si fratele sau mai mare, renuntasera la tron. In acea perioada istorica, casa de Hohenzollern-Sigmaringen avea numeroase legaturi de sange cu celelalte monarhii importante din Europa. Varul primar al mamei lui Ferdinand era Tarul Ferdinand I al Bulgariei, devenit intre timp cel mai mare oponent al regatului roman condus de tizul si varul sau. Imparatul Francisc Joseph, conducator al Imperiului Austro-Ungar care cuprindea pe atunci provincia istorica romanesca a Transilvaniei, era de asemenea var primar cu bunica lui Ferdinand.

Odata sosit la Bucuresti, tanarul print german se declara cucerit de flora Romaniei, o adevarata provocare stiintifica pentru un botanist pasionat cum era Ferdinand. Nu ramane insensibil nici la frumusetea proverbiala a romancelor. Nobilul prusac este cucerit de farmecul si distinctia poetei Elena Vacarescu, domnisoara de onoare a Reginei Elisabeta. Aventura celor doi idealisti a fost oprita brusc din considerente politice. Ferdinand a fost nevoit sa-si intrerupa relatia cu Elena Vacarescu la interventia si insistentele Consiliului de Ministri al Romaniei, care i-a reamintit principelui ca niciun membru al Familiei Regale nu se poate casatori decat cu femei de sange regal. Ferdinand nu are incotro si pe data de 10 ianuarie 1893 se insoara cu Maria de Edinburgh, nimeni alta decat verisoara sa de gradul trei.

Viitoarea regina Maria a Romaniei avea o descendenta ilustra, bunica sa fiind regina Victoria a Marii Britanii, iar varul sau primar era Tarul Nicolae al II-lea al Rusiei. Regele Ferdinand si Regina Maria au avut impreuna 6 copii, trei fete si trei baieti. Cel mai mare dintre baieti a devenit urmatorul rege al Romaniei, Carol al II-lea. Gurile rele spun ca printul Mircea, care a murit la doar 4 ani, era de fapt copilul biologic al printului Barbu Stirbei, care ar fi avut o relatie ascunsa cu regina. Pentru a evita raspandirea scandalului, Ferdinand ar fi decis sa-l declare pe Mircea drept propriul sau fiu…

Regele si Razboiul

Data de 10 octombrie 1914 avea sa ramana in cronologia Romaniei drept momentul in care monarhia avea sa se consolideze prin prezenta celui de-al doilea rege al statului roman modern. La varsta de 49 ani, Ferdinand I devine rege al Romaniei depunand juramantul solemn si lunandu-si in fata tarii angajamentul ca va fi un „bun roman”. Ferdinand a iubit Romania si poporul roman. Din admiratie si respect pentru religia nationala a romanilor, Ferdinand renunta la cultul catolic si de boteza de bunavoie crestin-ortodox pentru a fi in rand cu tara si poporul sau. Guvernul roman nu i-a cerut acest lucru, permitandu-i sa ramana catolic. Ferdinand a ales insa Ortodoxia, o parte a istoricilor pun acest lucru pe seama uzantei conform careia copiii viitorului rege si mostenitorul tronului trebuiau sa fie crestin-ortodocsi.

Atasamentul si dragostea lui Ferdinand pentru mica si fermecatoarea, la acea data, tara din Est nu aveau sa se limiteze la acest gest. Istoria mentioneaza ca datorita admiratiei sale pentru Romania, Regele Ferdinand avea sa fie supranumit fie „Lealul”, fie „Intregitorul”. Visul lui Ferdinand a fost in egala masura acelasi cu al milioanelor de romani – crearea Romaniei Mari prin alipirea Transilvaniei regatului roman. Insa la acea data Ardealul se afla sub stapanire austro-ungara, acolo unde romanii care erau cei mai vechi si cei mai numerosi locuitori ale acelor locuri, nu aveau nici cele mai elementare drepturi. Momentul prielnic s-a ivit odata cu declansarea primului Razboi Mondial. Cu toata sorgintea sa germanica si cu numele de Hohenzollern, Ferdinand a ales sa actioneze in razboi de partea Antantei pe data de 14 august 1916, luptand impotriva Puterilor Centrale conduse de Germania. La aflarea vestii, familia sa din Germania l-a renegat la castelul Hohenzollernilor din Prusia, arborandu-se in doliu stindardul heraldic al familiei…

In ciuda entuziasmului si sperantelor romanilor, situatia pe campul de lupta nu era deloc in favoarea lor. In prima faza a confruntarilor, armata romana, slab echipata si inarmata, a inregistrat pierderi uriase, Puterile Centrale ocupand Valahia si Dobrogea. Bucurestiul a fost ocupat de armatele germane in noiembrie 1916, Ferdinand si intregul guvern roman fiind fortat sa se refugieze la Iasi. Luptele eroice de la Marasti, Marasesti si Oituz, purtate de Armata Romana au dat insa un alt curs primului Razboi Mondial. Jertfa si eforturile romanilor au dus la stoparea avansarii germane in Moldova, armata germana suferind infrangeri dezastruoase. In momentul in care bolsevicii au pus mana pe putere in Rusia si au cerut instituirea pacii in 1918, Romania se afla inconjurata de armatele Puterilor Centrale.

Regatul Romaniei a fost fortat de Germania sa semneze la Bucuresti un tratat de pace dezavantajos pentru tara noastra, tratat pe care Ferdinand a refuzat sa-l semneze. Cand trupele Triplei Aliante au avansat pe frontul din Salonic dezmembrand armata bulgara, Romania a reintrat in razboi. Imperiile Rus si Austro-ungar se dezintegrau. Avantul militar al trupelor romane nu mai putea fi stopat, eforturile acestora ducand la mult asteptata unirea cu Bucovina, Basarabia si Transilvania. In urma infrangerii Republicii Sovietice Ungare conduse de agentul bolsevic Bela Kun, trupele romane au ajuns sa ocupe Budapesta, iar Ferdinand se intoarcea ca un invingator in fruntea armatei, intr-un Bucuresti entuziasmat.

Regele Romaniei Mari

In anul 1922, pe data de 15 octombrie, Ferdinand este incoronat Rege al Romaniei Mari la Alba Iulia, orasul care avea sa traiasca a doua Mare Unire. Viata politica din timpul domniei sale a fost dominata de Partidul National Liberal, de orientare conservatoare, condus pe atunci de fratii Ion I.C. Bratianu si Vintila Bratianu. Unirea cu Ardealul a largit, in mod ironic, baza electorala a opozitiei ale carei partide principale s-au unit in anul 1926 pentru a forma Partidul National Taranesc. Regele a fost cu adevarat un „bun roman” asa cum a jurat in momentul incoronarii sale. Unii istorici insista ca ar fi fost de fapt cel mai stralucit rege al Romaniei, in ciuda faptului ca era o persoana relativ timida si introvertita.

Ferdinand I a fost martorul realizarii Romaniei Mari cu provinciile Basarabia, Transilvania si Bucovina de Nord. A infaptuit reforma agrara impartind pamant taranilor, prioritate avand veteranii de razboi si familiile celor cazuti in razboiul pentru reintregirea tarii. In urma acestei masuri, Ferdinand isi adauga renumelor de „Lealul” si „Intregitorul” si pe cel de „Rege al Taranilor”.

In ciuda succesului in razboi si al crearii Romaniei Mari, Ferdinand se confrunta cu mari probleme de ordin personal. Fiul sau cel mare, printul Carol al II-lea, mare amator de lux si desfrau, traia o viata scandaloasa, casatorindu-se clandestin cu Ioana „Zizi” Lambrino, cu care avea un copil nelegitim. Printul ajunge totusi sa se casatoreasca cu Elena, fiica Regelui Constantin al Greciei. Mariajul era insa sortit pieirii, Carol dezvoltand o pasiune obsedanta pentru amanta sa, Elena Lupescu, cea cu care fuge la Paris. Regele se vede nevoit sa il desemneze drept urmas la tron pe nepotul sau, printul Mihai de Romania, pe atunci un copil, Carol al II-lea, tatal lui Mihai, fiind dezmostenit de Regele Ferdinand.

La doar 62 de ani, dupa o domnie ce s-a intins peste 13 ani tumultuosi pentru istoria Romaniei, Ferdinand moare in urma unui cancer de colon, fiind inmormantat la Curtea de Arges alaturi de Regele Carol I si Regina Elisabeta. In timpul scurtei sale domnii, Romania a atins un nivel de dezvolare nemaiintalnit pana atunci. Agricultura era o forta, tara noastra fiind supranumita „Granarul Europei”. Se dezvolta comertul concomitent cu exploatarea zacamintelor de petrol, economia tarii noastre fiind printre cele mai puternice si stabile din intreaga lume, totul sub conducerea unui rege care, intre problemele personale si razboaiele care au ravasit tara, a gasit totusi timp sa se dedice si stiintei si cunoasterii, fiind presedinte si protector al Academiei Romane din 1914 pana la trecerea sa la cele vesnice.

Sursa: http://www.descopera.ro/