Blogul lui Laivindur

Filme româneşti, melodii româneşti, istorie românească

Prima ocupaţie sovietică a teritoriilor româneşti de la Est de Prut (1940 – 1941). Cronologia terorii

CER SI PAMANT ROMANESC

 

Doliu pentru Basarabia, București, România, 1940

28 iunie 1940 – zi neagră din istoria românilor

28 iunie 1940 este o zi neagră din istoria românilor, este ziua începutului primei ocupaţii sovietice a teritoriilor româneşti de la Est de Prut.

Una din consecinţele ocupaţiei a fost instituirea de catre ocupanti a  terorii comuniste pe teritoriul R.S.S.Moldovenești anexate de U.R.S.S.

Drapelul Germaniei Fasciste, 1940
Drapelul României, 1940
Drapelul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS), 1940
Drapelul Germaniei Fasciste, 1940 Drapelul României, 1940  Drapelul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS), 1940

 

Cronologia terorii comuniste din prima ocupaţie sovietică a teritoriilor româneşti de la Est de Prut

 Data

 Evenimentul

1940, 23-26 iunie

Comisarul poporului pentru Afacerile Externe ale URSS V. Molotov îl informează pe ambasadorul german la Moscova, contele Friedrich Werner von der Schulenberg, despre intenţia guvernului sovietic de a cere României cedarea Basarabiei şi Nordului Bucovinei de a recurge la forţă, dacă guvernul roman nu se declară imediat de accord cu aceste cedări teritoriale.

1940, 23 iunie

Vezi articol original 3.360 de cuvinte mai mult

Din categoria:Istorie, Romania, , , , , , ,

Ion Paladi si Orchestra „Lautarii” – Dorul Basarabiei

Video oficial (official)

Versuri (lyrics) melodia: Ion Paladi si Orchestra „Lautarii” – Dorul Basarabiei

De la Nistru mai departe, dorule
Doru aleargă şi se zbate, dorule
De la Nistru mai departe, dorule
Doru aleargă si se zbate, dorule

[Ref]Iar în codru cucul cântă
În aceeaşi limbă sfântă (x2)
Din lumea mare şi multă
Toţi românii îl ascultă (x2)

Curge Prutul printre noi, dorule
Cu valuri mai vechi şi noi, dorule
Curge Prutul printre noi, dorule
Cu valuri mai vechi şi noi, dorule

[Ref]Cele vechi şi azi ne-arată
Basarabia furată (x2)
Cele noi, poduri stricate
Flori şi vise înecate (x2)

Desparte Prutul ce curge, dorule
Fraţi de grai şi fraţi de sânge, dorule
Desparte Prutul ce curge, dorule
Fraţi de grai şi fraţi de sânge, dorule

[Ref]Fraţi suntem şi niciodată
Nimeni n-o să ne despartă (x2)
Nici Prutul cu vălurele,
Nici duşmani cu vorbe grele (x2)

Ia-mă-n braţe dorule, dorule
Şi mă treci malurile, dorule
Ia-mă-n braţe dorule, dorule
Şi mă treci malurile, dorule

[Ref]Pân’la Ştefan la cetate
Să-mi văd neamurile toate (x2)
Să urc Carpaţii pe culme
Ca să-mi strig fraţii de nume (x2)
Să le spun cântând în horă:
„Basarabia vi-i soră” (x2)
N-o lăsaţi pradă la unii
Că plâng în pământ străbuniï (x2)

Versuri de la: http://www.versuri.ro/

Din categoria:Muzica, Muzica & versuri, Populara, Romania, , , , , , , , , , , , , , , ,

Bucuresti 2012: Pact pentru Basarabia

pact pentru basarabia bucuresti 2012Noi, organizaţiile şi grupurile de iniţiativă cuprinse în Platforma Civică “Acţiunea 2012”, al ături de voluntari şi simpatizanţi, preocupaţi de necesitatea transformării problematicii Unirii României cu Republica Moldova în prioritate naţională, propunem tuturor candidaţilor la alegerile parlamentare din 9 decembrie, să semneze şi să îşi asume următorul

 PACT PENTRU BASARABIA

 În viziunea noastra, acest document este generat de cresterea interesului fata de viitorul comun al românilor de pe ambele maluri ale Prutului, reflectat si în actiunile culturale si sociale privind reîntregirea nationala, la care s-au manifestat zeci de mii de persoane pe parcursul anului 2012.

 Considerăm că societatea românească s-a democratizat şi responsabilizat suficient după căderea comunismului, dar şi a blocului sovietic, pentru a revendica anularea pe cale pașnică si cu respectarea principiilor de drept internațional în vigoare a consecinţelor Pactului Ribbentrop-Molotov .

 Solicităm în mod deschis politicienilor care reclamă voturile românilor să se responsabilizeze şi să aducă în graniţele naţionale cei peste trei milioane de români de la Est de Prut, privaţi de dreptul la Patria Mamă, bunăstare, securitate și identitate națională.

 Considerăm că este necesar ca toţi factorii de răspundere din România şi Republica Moldova să fie promotorii solidarităţii naţionale şi ai reunirii românilor de pe cele două maluri ale Prutului, mai presus de ideologiile de partid.

 În acest sens, PACTUL PENTRU BASARABIA reprezinta un angajament si un set de masuri concrete care vor fi implementate pentru reunirea celor doua state românesti.

Asumarea este publică, ceea ce înseamnă că semnatarii oferă o garanție a efortului depus în viitor în acest sens, nu un simplu artificiu electoral menit să extindă numărul votanților.

Platforma Civică Acţiunea 2012, coaliţie formată din peste 30 de organizaţii nonguvernamentale şi grupuri de iniţiativă care militează pentru reunirea României cu Republica Moldova, organizatoarea Marşului pentru Unire de la Bucureşti, din 21 octombrie, în asentimentul tuturor celor prezenţi la această manifestaţie, înaintează următoarele:

 ASUMARE PUBLICĂ

 •  Apariţii publice în care să susțină reunirea celor două state românești şi recunoaşterea existenţei unui singur popor pe ambele maluri ale Prutului. Termen: înaintea alegerilor din decembrie 2012.

•  Discursuri în plenul Parlamentului care amintesc de necesitatea refacerii unității naționale a neamului românesc prin reunirea cu Republica Moldova, ținute cu ocazia sărbătorilor naționale și nu numai.

LEGISLATIV

•  Garantarea securității Republicii Moldova de către statul român si partenerii săi internaționali, în cazul unei agresiuni externe.

•  Finalizarea procedurilor de adoptare a zilei de 31 august (Ziua Limbii Române) ca sărbătoare legală.

•  Acordarea cetăţeniei române în mod automat şi simplificat tuturor celor care se declară etnici români în documentele oficiale din Republica Moldova.

•  Desființarea obligației privind necesitatea deținerii sumei de minimum 500 de euro în cazul acordării vizei pentru cetățenii Republicii Moldova care doresc să viziteze România.

ECONOMIC

•  Crearea spațiului economic comun prin:

•  Subvenționarea taxelor suplimentare pentru produselor fabricate în Republica Moldova;

•  Integrarea celor două sisteme energetice naţionale;

•  Integrarea infrastructurii aeroportuare, feroviare şi de transport rutier;

•  Integrarea sistemului poştal şi unificarea sistemului de telefonie

•  Deschiderea pieței de muncă pentru toți cetățenii Republicii Moldova.

•  Sprijinirea companiilor din România și din Republica Moldova în vederea extinderii activității pe întreg spațiul celor două state românești.

INSTITUȚIONAL

•  Crearea unui departament pentru reintegrarea Republicii Moldova, aflat în subordinea directă a primului ministru.

•  Integrarea în strategia euro-atlantică a României a unui capitol privind renirea cu Basarabia şi rolul acesteia în securitatea naţională dar și a flancului estic al NATO și al Uniunii Europene.

•  Compatibilizarea legislativă dintre România și Republica Moldova prin implementarea reglementărilor din acquis-ul legislativ european tradus integral în limba română, folosind expertiza Rom â ni e i , de către Ministerul Justi ț iei ș i Consiliul Superior al Magistraturii de la Bucure ș ti, respectiv Chișinău , precum și de către Institutul European din România .

•  Bugetarea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni cu o sumă egală cu suma acordată de statul român minorităților naționale din România.

•  Numirea la conducerea ambasadei de la Chișinău, a Institutului Cultural Român – Chișinău și a Institutului Eudoxiu Hurmuzachi, a unor persoane competente, care să servească în mod real interesele românești.

•  Finanțarea de către Guvernul României, în parteneriat cu Ministerul Culturii de la Chișinău, a traducerii integrale în limba română a materialelor video, conform legislației Republicii Moldova.

•  Deschiderea unui studiou al Televiziunii Române la Chișinau, care să transmită zilnic informații în și din Republica Moldova, astfel ca publicul să fie ancorat în realitatea cotidiană a celor două spații.

EDUCAȚIONAL

 •  Crearea în cadrul Ministerului Educației și Cercetării al României a unui birou special responsabil cu integrarea culturală și socială a studenților și elevilor basarabeni aflați la studii în România.

•  Regândirea sistemului de selecţie a burselor acordate tinerilor din Republica Moldova astfel încât aplicantul să poată demonstra atașamentul față de cultura, spiritualitatea și valorile românești.

•  Introducerea în manualele de istorie a unui capitol special despre despre românii din jurul frontierelor și din Balcani, în special privind istoria comună a românilor de pe cele două maluri ale Prutului.

Politicienii, ca oameni de stat care cunosc istoria poporului pe care îl conduc, ştiu că „Basarabia e România”, iar în acest sens, noi, românii, aşteaptăm ca ei să acţioneze pentru îndeplinirea idealurilor naționale.

21 octombrie 2012

Platforma Civică “Acțiunea 2012”

Sursa: Pact pentru Basarabia

Din categoria:Istorie, Romania, , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Marsul Unirii la Bucuresti

marsul unirii bucuresti 21 octombire

Dupa Marsurile unioniste de la Chisinau, Cahul si Balti, pe 21 octombrie aproximativ 3000 unionistii s-au reunit la Bucuresti. Marsul unionistilor din capitala s-a desfasurat intre Piata Victoriei si Piata Operei si s-a incheiat cu semnarea unei serii de revendicari, numite „Pact pentru Basarabia”.

Alte linkuri:

1. Pactul pentru Basarabia

2. Unimedia.info

3. Privesc.eu

4. Basarabia Pamant Romanesc

5. Basarabia de dupa independenta

6. Actiunea 2012

7. B1.ro

Din categoria:Istorie, Romania, , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Marsul Unirii – Chisinau 2012

Pe 25 martie, la Chisinau, 3000 de persoane au cerut reunirea Basarabiei cu România la Sărbătoarea Unirii, organizată de Acțiunea 2012.

marsul unirii chisinau 2012

.

.

 

Imagini, articole si video:

1. http://actiunea2012.ro/

2. http://27martie.wordpress.com/

3. http://blog.galbur.md/

4. http://www.basarabia91.net/

5. http://inconstantin.ro/

Din categoria:Istorie, Romania, , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Unirea Basarabiei cu România

Unirea Basarabiei cu România a avut loc la 27 martie 1918 şi a fost în fapt reunificarea vechii provincii româneşti Basarabia, ruptă de Moldova şi alipită de Rusia în 1812. Basarabia a fost prima provincie care s-a unit cu România pentru a forma România Mare. Efectele Unirii au fost anulate la 28 iunie 1940, atunci când Rusia a anexat din nou Basarabia, în baza pactului secret Ribbentrop-Molotov.

unirea basarabiei cu tara

Contextul şi activitatea unionistă

Dezmembrarea Imperiului rus care s-a produs în urma revoluţiei ruse din februarie 1917 a însemnat momentul crucial în care popoarele imperiului au accelerat lupta pentru afirmarea identităţii naţionale şi pentru propria organizare în state naţionale proprii, pe baza principiului autodeterminării. Basarabia, care fusese ruptă din Moldova în 1812, se găsea în situaţia unică de a se putea desprinde definitiv de Rusia. Cu toate că suferise un proces brutal de rusificare în cei 100 de ani de dominaţie rusească, fosta provincie continua să fie în marea ei majoritate românească, mai bine de 65% dintre locuitori fiind români. În aceste condiţii şi făcând apel la dreptul istoric, Basarabia a urmărit mai întâi autonomia faţă de Rusia şi apoi, drept scop final, unificarea cu România. Aceasta din urmă se afla într-o situaţie extrem de dificilă, fiind nevoită să contracareze ofensiva armatei germane, care ocupase mare parte din România şi viza înaintarea spre est. Statul român nu avea posibilitatea să vină în sprijinul basarabenilor decât cu sfaturi.

Preocupaţi de soarta incertă a Rusiei, cetăţenii din principalele oraşe au început să se adune şi să se organizeze pentru a-şi decide destinele. Încă din aprilie 1917, reprezentanţi ai românilor basarabeni s-au întrunit pentru a vota o moţiune prin care se cerea autonomia administrativă, economică şi religioasă a Basarabiei. Se dorea o republică moldovenească autonomă în cadrul statului federativ rus. În această perioadă, autonomia politică faţă de Rusia sau unirea cu România nu se cristalizaseră drept obiective majore, întrucât persista incertitudinea, teama şi mentalitatea filo-rusă.

La 18 aprilie/1 mai, s-au adunat la Odesa peste 10.000 de basarabeni, de la ofiţeri şi soldaţi, până la preoţi şi studenţi. În zilele următoare s-a ţinut la Chişinău Congresul preoţilor şi al învăţătorilor care au cerut un mitropolit român, autonomie şi o formă de guvernământ proprie.

Întrucât perspectiva ruperii de Rusia aducea în rândul populaţiei basarabene nu puţine temeri, propaganda românească menită să dea impuls luptei naţionale a românilor era critică pentru reuşita mişcării. Astfel, un rol important l-au jucat românii din celelalte provincii, refugiaţi în Basarabia din calea trupelor germano-austro-ungare. Războiul care se ducea pe teritoriul României adusese la Chişinău valuri de refugiaţi din Vechiul Regat, din Transilvania, Bucovina, dar mai ales ardeleni din armata austro-ungară. Refugiaţii transilvăneni şi bucovineni, prizonieri sau refugiaţi din România, au dezvoltat în Basarabia o propagandă vie pentru cauza naţională şi pentru unirea românilor. Printre aceştia s-au numărat şi câţiva exponenţi ai elitei româneşti, precum Onisifor Ghibu, Octavian Goga sau Ion Nistor. Fruntaşii transilvăneni – dintre care s-a detaşat ca importanţă Onisifor Ghibu – au procurat o tipografie cu litere latine şi astfel au putut înfiinţa la Chişinău ziarul „Adevărul (Transilvania)” (un „organ de propagandă pentru unirea politică a tuturor românilor”), au putut tipări abecedare şi cărţi în limba română. Mai mult, au organizat pentru învăţători, cursuri de istorie, geografie şi cântec românesc. Tot ei au ajutat la organizarea de întruniri la care se discutau problemele populaţiei şi se căutau soluţii.

Constituirea Partidului Naţional Moldovenesc

Intensificarea luptei naţionale în Basarabia a însemnat înfiinţarea de noi partide, dintre care s-a impus rapid Partidul Naţional Moldovenesc, înfiinţat în aprilie 1917, sub conducerea lui Vasile Stroescu, cu concursul fruntaşilor Pantelimon Halippa, Pavel Gore, Vladimir Herţa şi a transilvăneanului Onisifor Ghibu. Partidul şi-a asumat rolul de a coordona mişcarea pentru autodeterminarea românilor basarabeni. În programul său se preconiza ca Basarabia „să îşi cârmuiască singură viaţa ei dinăuntru ţinând seama de drepturile naţionale al tuturor locuitorilor ei”. Obiectivele imediate erau:

  1. autonomia completă a Basarabiei pe baza dreptului la autodeterminare;
  2. libertatea cultelor şi a învăţământului;
  3. restituirea pământurilor expropriate românilor;
  4. eliberarea deţinuţilor politici;
  5. obţinerea de drepturi democratice pentru toţi locuitorii, etc.

Ca soluţie imediată pentru anarhia care se instaura, partidul a adoptat un program de autonomie a Basarabei, cu armată, justiţie şi şcoală proprie. Datorită programului său, partidul şi-a asigurat rapid susţinerea marii majorităţi a populaţiei basarabene.

În august 1917 s-a înfiinţat un alt partid carea vea să joace un rol important: Partidul Naţional Ţărănesc din Basarabia, care avea un program social-economic destinat ţărănimii.

Pretenţiile Ucrainei şi autonomiei faţă de Rusia

Situaţia Basarabiei s-a complicat în vara lui 1917, după ce, în luna iunie, Ucraina se constituia ca republică independentă de Rusia. Rada ucraineană, condusă de Vinicenko, a revendicat Basarabia. Românii au protestat pe toate căile. Chiar şi „Rumcerodul” de la Odesa, organul revoluţionar bolşevic filorus care îşi asumase, printre altele, conducerea Basarabiei, a protestat faţă de politica „imperialistă şi antidemocratică” a Kievului. Basarabenilor nu le putea fi negat dreptul la autodeterminare pe care îl invocau popoarele Rusiei. Astfel, guvernul de la Kiev şi apoi cel de la Petrograd, au recunoscut că pretenţia de ucrainizare a Basarabiei era neîntemeiată şi în consecinţă au renunţat la ea.

Între 8/21 şi 14/27 septembrie 1917 s-a desfăşurat la Kiev Congresul Popoarelor din Rusia. Basarabia a participat cu o delegaţie formată din 6 membri. Congresul avea să stabilească dreptul la autodeterminare pentru toate popoarele din Rusia. În numele românilor din Basarabia a vorbit Teofil Ioncu, care, după ce a salutat adunarea, a ţinut să precizeze: „Mulţi aţi auzit de moldoveni, dar puţini cred că ştiţi că naţiunea moldovenească nu există. Numele Moldova, moldoveni este numai teritorial, dar nu naţional, iar dacă noi numim moldoveneşti cuvintele şi organizaţiile noastre, facem asta numai din punct de vedere tactic, fiindcă cuvântul român sună prea aspru la urechile vrăjmaşilor noştri, de care avem foarte mulţi, ca şi dumneavoastră, şi el serveşte de a ne acuza pe noi de separatişti.” La congres, delegaţia moldoveană s-a împotrivit încercărilor de a reduce Basarabia la statutul de provincie guvernată de Ucraina.

Între timp la Chişinău se încerca organizarea unui congres militar moldovenesc, însă guvernul revoluţionar rus refuză categoric să aprobe adunarea. În aceste condiţii, Partidul Naţional Moldovenesc îl împuterniceşte pe Gherman Pantea, unul dintre liderii partidului, să facă demersurile necesare pentru a obţine aprobarea. La începutul lui octombrie, Pantea se consultă printre alţii şi cu Lenin (care nu preluase puterea),îi sfătuieşte pe moldoveni să îşi impună autodeterminarea pe cale revoluţionară. Moldovenii decid să convoace Congresul Ostaşilor Moldoveni la Chişinău, în data de 20 octombrie/2 noiembrie 1917.

Înfiinţarea Sfatului Ţării, declararea autonomiei şi proclamarea Republicii

sfatul tarii republica moldovaClădirea în care au avut loc şedinţele Sfatului Ţării (astăzi Academia de Arte din Chişinău, str. Alexei Mateevici, 111)

La Marele Congres al Ostaşilor Moldoveni din 2 noiembrie au participat 989 delegaţi, ofiţeri români şi circa 200.000 de ostaşi, în marea lor majoritate ţărani basarabeni veniţi de pe toate fronturile. Adunarea şi-a asumat rolul de adunare reprezentativă pentru întreaga Basarabie şi ca atare şi-a luat dreptul de a proclama autonomia politică şi administrativă a Basarabiei, în baza principiului autodeterminării şi a considerentelor de cultură, naţionalitate şi istorie proprie. Ca plan de acţiune imediată, Congresul a stabilit naţionalizarea armatelor basarabene şi, mai ales, convocarea unui Sfat al Ţării, o adunare care trebuia să fie aleasă şi reprezentativă.

Într-o atmosferă de entuziasm naţional şi revoluţionar, în toamna anului 1917 s-au desfăşurat alegerile pentru reprezentanţii care urmau să formeze Sfatul Ţării. În total au fost aleşi 150 de deputaţi, din cele mai variate straturi sociale, curente politice, reprezentanţi de judeţe şi comune, ai clerului, cadre didactice, corporaţii prefesionale, instituţii, funcţionari, etc. Şi din punct de vedere al naţionalităţii reprezentanţilor, structura a reflectat complexitatea etnică a Basarabiei: 105 erau moldoveni, 15 ucraineni, 13 evrei, 7 ruşi, 3 bulgari, 2 nemţi, 2 găgăuzi, 1 polonez, 1 armean şi 1 grec. În procente circa 70% erau moldoveni şi 30% reprezentanţi ai minorităţilor. Printre membrii sfatului s-a aflat şi o femeie, luptătoarea naţionalistă Elena Alistar.

Sfatul Ţării şi-a început activitatea la 21 noiembrie/decembrie 1917. La prima şedinţă, Ion Pelivan spunea: „Turcul ne lăsa să ne rugăm lui Dumnezeu în limba noastră şi în bisericile noastre, de care nu s-a atins. El nu ne silea să învăţăm turceşte. […] De accea, când s-a aflat la 1812 că partea cea mai mănoasă a Moldovei trebui să treacă la Rusia, strămoşii noştri s-au cutremurat.”

Adunarea l-a ales ca preşedinte, cu unanimitate de voturi, pe Ion Inculeţ. Comisarul gubernial şi cei judeţeni, toţi purtătorii legali ai suveranităţii ruseşti, au jurat credinţă Sfatului, transferând astfel legal şi fără o intervenţie externă, suveranitatea rusă în mâna noului organ reprezentativ. Astfel Sfatul Ţării a preluat oficial conducerea Basarabiei.

La 25 septembrie/8 octombrie 1917, Sfatul Ţării proclama autonomia Basarabiei. Succesiv, la 2/15 decembrie 1917, a proclamat Republica Democratică Moldovenească. Noul stat continua să fie legat de Rusia ca stat federativ. Ca organ conducător executiv a fost ales un „Consiliu al Directorilor” în frunte cu Petre Erhan. Pentru că în Rusia puterea era preluată de bolşevici, basarabenii au fost nevoiţi să ia o decizie radicală şi, la 24 ianuarie 1918, la scurt timp după ce vecina Ucraina se rupea de Rusia, Republica Democratică Moldovenească şi-a declarat şi ea independenţa. Preşedintele republicii a fost ales Ion Inculeţ, iar şeful guvernului doctorul Daniel Ciugureanu.

În iarna anului 1917, starea de anarhie din Basarabia s-a înrăutăţit. Refugiaţii, prizonierii ruşi întorşi din Germania, prizonierii germani în drum spre ţărilor lor, se dedau la acte de vandalism, violenţe, crime, distrugeri, care au destabilizat complet ordinea în Basarabia. Consiliul Directorilor era incapabil să mai menţină ordinea în nou-proclamata Republică, cu atât mai mult cu cât avea de înfruntat rezistenţa violentă a bolşevicilor instigaţi de Moscova. În decembrie, cete înarmate de bolşevici se adunaseră la Chişinău şi se dedau la grave provocări la adresa Consiliului. Atunci când, în 6/19 ianuarie 1918, în Basarabia sosea de la Kiev corpul ofiţerilor prizonieri ardeleni, pregătit să lupte împotriva austro-ungarilor, aceştia erau dezarmaţi de bolşevici. Câţiva deputaţi în Sfatul Ţării au fost prinşi de forţele militare bolşevice, iar alţi deputaţi au părăsit Chişinăul sub ameninţarea cu moartea.

Intrarea Armatei române în Basarabia

În condiţiile dezordinii de nestăpânit, Consiliul Directorilor decide să ceară ajutorul armatei române. După mai multe apeluri primite cu prudenţă la Bucureşti, guvernul Brătianu a decis să trimită peste Prut două divizii de infanterie şi două de cavalerie, pentru restabilirea ordinii, protejarea populaţiei, apărarea căilor de comunicaţie şi a depozitelor, cu menţiunea că armata română fusese chemată prin comandamentul militar rus.

La trecerea Prutului, armata română a fost întâmpinată cu bucurie. O delegaţie a Sfatului Ţării în frunte cu Pelivan şi Inculeţ a venit în întâmpinarea diviziei a 11-a care se îndrepta spre Chişinău. La 13/26 ianuarie 1918, armata română, sub conducerea generalului Ernest Broşteanu, a intrat în Chişinău şi a restabilit ordinea. Unităţile bolşevice s-a retras la Tighina, fără a opune rezistenţă. În acelaşi timp, divizia 13 a trecut Prutul în sudul Basarabiei, unde dezordinea era cu atât mai mare cu cât elementele bulgare, lipovene, tătare, găgăuze, fuseseră incitate la dezordine de bolşevici şi pe care armata rusă le scăpase complet de sub control. Pacificarea regiunii a fost mai dificilă, dar până la 8 martie, în condiţii de iarnă grea, armata română a intrat în Cetatea Albă. Totodată, forţele bolşevice retrase la Tighina au fost complet anihilate la 7 februarie.

Puterea sovietică, ignorând principiul autodeterminării pe care aparent îl susţinuse până atunci, a considerat acţiunea drept un act de agresiune pe propriul teritoriu, a rupt relaţiile diplomatice cu România şi a confiscat tezaurul României aflat atunci la Moscova.

actul unirii 27 martie 1918Unirea cu România şi condiţiile unirii

În ianuarie 1918, atât România cât şi Republica Democrată Moldovenească se găseau într-o situaţie extrem de delicată. Guvernul român era presat de Puterile Centrale să negocieze o pace umilitoare, în timp ce Basarabia trebuia să facă faţă unei Ucraine expansioniste. Guvernul Averescu trebuia să facă faţă pretenţiilor Puterilor Centrale care cereau cedarea Dobrogei, modificarea graniţei pe Carpaţi, schimbarea dinastiei, demobilizarea armatei, mari concesii economice, etc. Pe cale diplomatică se reuşise menţinerea statului român.

La 25 februarie/5 martie s-a semnat Protocolul de la Buftea, care prelungea cu 14 zile armistiţiul cu Puterile Centrale, odată cu acordul de satisfacere în masă (în semn de protest) a tuturor pretenţiilor Puterilor Centrale. La Buftea, Ucraina trimitea o notă prin care susţinea că „Basarabia din punct de vedere etnografic, economic şi politic, formează o unitate indivizibilă cu teritoriul Ucrainei”. Era aşadar evident că Republica Democratică Moldovenească nu putea rămâne independentă, însă momentul pentru unire nu era oportun. Unirea trebuia amânată pentru a nu periclita soarta Dobrogei, la rândul ei revendicată de Bulgaria şi cerută în schimbul Basarabiei. Generalul Averescu avea să replice delegaţiei austro-ungare: „Voiţi să ne luaţi ceea ce este al nostru, adică Dobrogea şi să ne daţi în schimb ceea ce nu este al vostru: Basarabia”.

În cursul lunii martie devenea tot mai evident că unirea Basarabiei cu România era singura soluţie pentru tânăra republică moldovenească, soarta ei ca stat independent fiind periclitată de intenţiile de anexare a Ucrainei. Rada ucraineană, care semnase pacea cu Puterile Centrale, făcea presiuni mai ales pentru anexarea unor părţi ale Basarabiei, precum Ţinutul Hotinului şi Cetatea Albă.

Curentul care cerea unirea devenise de nestăvilit. Contactele basarabenilor cu factorii politici şi cu presa de la Iaşi erau tot mai intense, ziare precum „Cuvânt Moldovenesc”, „Ardealul”, „România Mare”, „Sfatul Ţării”, nu conteneau să scrie pe seama unirii, sporind sentimentul de proprie conştiinţă naţională. Elitele culturale de pe ambele maluri ale Prutului se întâlneau la 1 martie la Iaşi, unde aveau să cadă de acord asupra necesităţii istorice a acestui mare pas. Zemsteva din Bălţi anticipa timpii şi declara oficial că cere unirea Basarabiei cu Regatul României, chemând şi administraţiile locale să urmeze exemplul.

Soluţia impasului urma să vină de data aceasta de jos. În acest context, la Iaşi au început discuţiile legate de modalitatea de realizare a Unirii şi s-a decis soluţia deliberării în Sfatul Ţării. În cadrul şedinţei guvernului de la Iaşi din 23 martie, la care au participat şi Inculeţ, Ciugureanu şi Constantin Stere, s-a decis trimiterea unei delegaţii Chişinău, care să supună chestiunea unirii în Sfatul Ţării. Constatin Stere a sosit la Chişinău în 24 martie, iar în 26 martie a ajuns şi primul-ministru Alexandru Marghiloman.

În după-amiaza zilei de 27 martie 1918 s-a deschis şedinţa Sfatului Ţării pentru adoptarea unirii. Au luat cuvântul preşedintele Ion Inculeţ şi prim-minstrul român Alexandru Marghiloman, ca reprezentant al guvernului român. După aceasta, reprezentanţii români s-au retras pentru a permite desfăşurarea nestingherită a lucrărilor. La propunerea Blocului Moldovenesc, Constantin Stere a fost cooptat în Sfat. Acesta spunea: „Astăzi noi trebuie să hotărâm ceea ce va avea o importanţă hotărâtoare asupra soartei viitoare a poporului nostru. Mersul de fier al istoriei pune asupra umerilor noştri o răspundere pe care noi n-o putem ignora cu nici un fel de sofisme”. După exprimarea părerilor din partea grupurilor politice şi a minoritarilor, care, cu excepţia polonezilor, au declarat că se vor abţine, s-a trecut la vot. Unirea a fost aprobată cu 86 de voturi pentru, 3 contra şi 36 abţineri.

„În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei România.
Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururi şi totdeauna!
Preşedintele Sfatului Ţării, Ion Inculeţ; Vice-preşedinte, Pantelimon Halippa; Secretarul Sfatului Ţării I. Buzdugan”
În mijlocul aclamaţiilor sălii, decizia a fost adusă la cunoştiinţa primului ministru Marghiloman, care, în numele poporului român, a guvernului României şi al Regelui, a luat act de Declaraţie şi a primit Unirea. Era, după cum avea să spună Regele Ferdinand, „înfăptuirea unui vis care demult zăcea în inimile tuturor românilor de dincolo şi de dincoace de apele Prutului”. Unirea a fost primită cu entuziasm şi satisfacţie de românii de pretutindeni şi a stimulat lupta de eliberare a românilor aflaţi sub stăpânire străină.

Actul Unirii prevedea o serie de condiţii care ţineau de necesităţile stringente ale provinciei. Astfel, Sfatul Ţării trebuia să rămână organul care să ducă la bun sfârşit reforma agrară, de o importanţă critică pentru ţărănimea basarabeană. Unirea era condiţionată de păstrarea unei autonomii provinciale, cu administraţie proprie şi un Sfat (Dietă) proprie. Acesta urma să aibă competenţe în stabilirea bugetelor locale, să deţină controlul oraşelor, să numească funcţiile administrative. România trebuia să asigure Basarabiei respectarea deplină a drepturilor democratice, o reprezentare proporţională în Parlament precum şi prezenţa obligatorie în Consiliul de Miniştri a doi reprezentanţi basarabeni. În fine, se cerea convocarea Constituantei pentru codificarea într-o nouă Constituţie a principiilor enunţate în actul Unirii. Constituţia de la 1923 a fost cea care a întărit integrarea Basarabiei în România Mare.

În lumina declarării Unirii de la 1 decembrie cu Transilvania, adunarea Sfatului Ţării s-a întrunit din nou în şedinţă specială, la 26 noiembrie/9 decembrie, a votat unirea necondiţionată şi a adoptat în fine legea agrară, care rezolva o problemă extrem de sensibilă a ţăranilor basarabeni. După adoptarea ei rolul Sfatului era terminat. Astfel, la 10 decembrie Sfatul Ţării adopta declaraţia prin care renunţa la condiţiile stipulate în actul unirii şi, fiind îndeplinită reforma agrară, Sfatul s-a dizolvat, pecetluind unirea necondiţionată şi ireversibilă.

Recunoaşterea internaţională şi acţiunile revizioniste

Imediat după declararea unirii, Rada ucraineană a emis proteste vehemente şi a refuzat să recunoască actul. Guvernul român a respins pretenţiile acesteia asupra nordului şi sudului Basarabiei, precum şi obiecţiile nejustificate ale Rusiei. Reacţiile ostile au continuat pentru multă vreme, statutul României Mari fiind pus sub semnul întrebării.

Conferinţa de Pace de la Paris din 1920 a recunoscut legitimitatea unirii Basarabiei cu România. La 28 octombrie 1920 România a semnatat tratatul de la Paris cu Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia care prevedea: „Considerând că din punct de vedere geografic, etnografic, istoric şi economic unirea Basarabiei cu România este pe deplin justificată; Considerând că populaţiunea Basarabiei a manifestat dorinţa de a vedea Basarabia unită cu România”, părţile contractante recunoşteau „suveranitatea României asupra teritoriului Basarabiei, cuprins între frontiera actuală a României, Marea Neagră, cursul Nistrului de la gura sa până la punctul unde este tăiat de vechiul hotar dintre Bucovina şi Basarabia, şi acest hotar”.

În primii ani de după unirea cu România, în Basarabia au apărut şi activat mai multe organizaţii pretins revoluţionare care militau pentru ruperea Basarabiei şi anexarea ei la Ucraina sau la Rusia. Multe dintre ele îşi aveau centrul la Odesa. Spre exemplu, astfel de organizaţii erau „Societatea pentru salvarea Basarabiei”, o organizaţie cu caracter propagandistic sau „Comitetul Militar de Salvare a Basarabiei”, cu caracter militar.

Sursa: Enciclopedia Romaniei

Din categoria:Istorie, Romania, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Grigore Vieru

Poetul Grigore Vieru s-a născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererâta din fostul judeţ Hotin, pe teritoriul de azi al Republicii Moldova, în familia de plugari români a lui Pavel şi Eudochia Vieru, născută Didic. A absolvit şcoala de şapte clase din satul natal în anul 1950, după care a urmat şcoala medie din orăşelul Lipcani, pe care o termină in 1953.

A debutat editorial în 1957, student fiind, cu o plachetă de versuri pentru copii, „Alarma”, apreciată de criticii literari. În 1958, Vieru a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chişinău, Facultatea de Filologie şi Istorie. În acelaşi an, i-a apărut a doua culegere de versuri pentru copii, „Muzicuţe”, şi s-a angajat ca redactor la revista pentru copii „Scânteia Leninistă”.

A fost redactor la revista Nistru, publicaţie a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Între 1960 şi 1963, Vieru a fost redactor la editura Cartea Moldovenească, unde i-au apărut şi două plachete de versuri pentru copii: „Făt-Frumos şi Curcubeul” şi „Bună ziua, fulgilor!”. În 1964, publică în revista Nistru poemul „Legământ”, dedicat poetului Mihai Eminescu.

În 1965, îi apare volumul „Versuri pentru cititorii de toate vârstele”, pentru care i se acordă Premiul Republican al Comsomolului în domeniul literaturii pentru copii şi tineret (1967). În 1967, Revista Nistru publică poemul „Bărbaţii Moldovei”, cu o dedicaţie pentru „naţionalistul” Nicolae Testimiţeanu. Întregul tiraj este oprit, iar dedicaţia este scoasă.

În 1968 are loc o cotitură logică în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice „Numele tău”, cu o prefaţă de Ion Druţă. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariţie poetică. Chiar în anul apariţiei, cartea devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură naţională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate „Tudor Arghezi”, „Lucian Blaga”, „Brâncuşi”, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiş şi Marin Sorescu. Asemenea dedicaţii apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică.

În 1969, el publică „Duminica cuvintelor” la editura Lumina, cu ilustraţii de Igor Vieru, o carte mult îndrăgită de preşcolari, care a devenit „obligatorie” în orice grădiniţă de copii.

În 1970, editura Lumina publică „Abecedarul”, semnat de Spiridon Vangheli, Grigore Vieru şi pictorul Igor Vieru. S-a dat o luptă aprigă de câţiva ani pentru apariţia lui, luptă în care s-au angajat şi învăţătorii basarabeni, lucrarea fiind considerată naţionalistă de către autorităţi. Tot în 1970, apare volumul selectiv de versuri pentru copii „Trei iezi”. La numai câteva zile după apariţie, în urma unui denunţ, volumul este retras din librării pentru poemul „Curcubeul”, în care s-a găsit „ascuns” tricolorul românesc.

În 1973, Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegaţii de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii revistei Secolul XX, Dan Hăulică, Ştefan Augustin Doinaş, Ioanichie Olteanu, Geo Şerban şi Tatiana Nicolescu.

În 1974, Zaharia Stancu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitaţie oficială din partea Uniunii Scriitorilor, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoţit de poetul Radu Cârneci. În acelaşi an, apare volumul de versuri lirice „Aproape”, cu ilustraţii color de Isai Cârmu.

În 1977, la invitaţia Uniunii Scriitorilor din România, Vieru vizitează, împreună cu soţia, mai multe oraşe din România: Bucureşti, Constanţa, Cluj-Napoca şi Iaşi. Un an mai târziu, prin apariţia la editura Junimea din Iaşi (director Mircea Radu Iacoban) a volumului „Steaua de vineri”, cu un cuvânt-înainte semnat de Nichita Stănescu, se rupe tăcerea între scriitorii români de pe ambele maluri ale Prutului.

În 1981, la editura Albatros din Bucureşti (director Mircea Sântimâbreanu), în colecţia „Cele mai frumoase poezii”, apare o selecţie din lirica poetului sub numele „Izvorul şi clipa”, cu o prefaţă de Marin Sorescu.

În 1982 este lansat filmul muzical pentru copii „Maria Mirabela”, al regizorului Ion Popescu, textele pentru cântece fiind semnate de Grigore Vieru, iar în 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincţie internaţională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Anderesen. În acelaşi an apare cartea de versuri „Rădăcina de foc”, la Editura Universul din Bucureşti (director Romul Munteanu).

În 1989, Vieru este ales deputat al poporului. Adunând în jurul său pe cei mai populari interpreţi şi compozitori de muzică uşoară din Basarabia, poetul întreprinde un turneu în Moldova de peste Prut.

În 1990, Grigore Vieru este ales Membru de Onoare al Academiei Române, în 1991 devine membru al Comisiei de Stat pentru Problemele Limbii, iar în 1992, Academia Română îl propune pentru premiul Nobel pentru Pace.

În 1993, poetul este ales membru corespondent al Academiei Române.

La împlinirea vârstei de 60 de ani, în 1995, Vieru este sărbătorit oficial la Bucureşti, Iaşi şi la Uniunea Scriitorilor din Chişinău. În acelaşi an, poetul este ales membru al Consiliului de administraţie pentru Societatea Română de Radiodifuziune. În 1996 este decorat cu Ordinul Republicii.

 În 1997, Editura Litera din Chişinău lansează volumul antologic „Acum şi în veac” (Colecţia: Biblioteca şcolarului), iar în 2000 este decorat cu Medalia guvernamentală a României „Eminescu” – 150 de ani de la naştere.

La 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulaţie, în apropiere de Chişinău. La 48 de ore după accident, inima lui Grigore Vieru a încetat să bată, pe fondul unor politraumatisme multiple şi al unei poliinsuficienţe a sistemelor şi organelor.

Grigore Vieru a fost înmormântat pe 20 ianuarie 2009 la Chișinău, în cimitirul central din strada Armeană. La înmormântare au asistat câteva zeci de mii de oameni, diviziile lui Grigore Vieru, cum le-a denumit profesorul Dan Dungaciu într-un articol.  Ziua de 20 ianuarie 2009 a fost declarată zi de doliu în Republica Moldova. 

Grigore Vieru a fost decorat post-mortem cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce. Câteva școli din Republica Moldova, un bulevard din Chișinău, o stradă din Iași şi una din Buzău poartă numele lui Grigore Vieru. Pe 11 februarie 2010, cu trei zile înainte de ziua sa de naștere, a fost instalat bustul poetului în Aleea Clasicilor.

Surse:

     1. http://www.grigorevieru.md;

     2. http://www.ro.wikipedia.org.

Din categoria:Mari Romani, Scriitori, , , , , , , , , , ,

Evenimente istorice – 7 decembrie

1861: S-a nascut Henri Mathias Berthelot, general, șeful misiunii militare franceze la București în timpul primul război mondial, participant activ la elaborarea planurilor de luptă din vara lui 1917 (d. 1931)

1868: Parlamentul maghiar promulgă legea votată de Dieta de la Cluj (decembrie 1865) privind încorporarea Transilvaniei la Ungaria.

1881: A fost întemeiată „Societatea Politehnică din România”; primul președinte a fost Dimitrie Frunză.

1881: Se înfiinţează Bursa din Bucureşti, România, prima bursă de valori din România.

1917: Confirmat de Sfatul Ţării din fosta Basarabie ţaristă, se instituie primul guvern al Republicii Democratice Moldoveneşti  în următoarea componenţă: P.Erhan – preşedinte al Sfatului Directorilor şi director al agriculturii, V.Cristi – director de interne, N.Bosie-Codreanu – director al comunicaţiilor, Şt.Ciobanu – director al învăţămîntului, T.Ioncu – director al finanţelor, T.Cojocaru – director al războiului, M.Savenco – director al justiţiei, I.Pelivan – director de externe, V.Grinfeld – director al industriei şi comerţului.

1966: Decret privind aderarea României la Convenția internațională pentru ocrotirea vieții omenești pe mare, încheiată la Londra, la 17 iunie 1960.

1992: A fost inaugurat, la Iași, Centrul cultural francez.

Din categoria:Decembrie, Evenimente, , , , , , , , , , , ,

Petre Tutea, un Socrate al Romaniei

Petre Țuțea (n. 6 octombrie 1902, Boteni, Muscel, județul Argeș – d. 3 decembrie 1991) a fost un eseist, filozof, economist și om politic român.

Născut în familia unui preot, a studiat la Liceul „Neagoe Basarab” din Câmpulung-Muscel și la Liceul „George Barițiu” din Cluj. A urmat Facultatea de Drept laUniversitatea din Cluj, ajungând doctor în Drept administrativ, „Magna cum laude” (1929).

Descris de Emil Cioran: „Un marxist entuziast și mistic, dar care nu știa un cuvînt din limba rusă”, deoarece Țuțea și-a făcut cruce sărutând ziarul Pravda.

În anul 1932, fondează revista „Stânga: linia generală a vremii”, unde semnează cu pseudonimul Petre Boteanu. La ziar colaborează Sorin Pavel și Petre Pandrea, autorii Manifestului Crinului Alb („Gândirea”, VIII, nr. 8-9, 1928), precum și Traian Herseni, Petru Comarnescu, Mihai D. Ralea. În 1933 este referent în Ministerul Comerțului și Industriei, instituție care în 1936 își va schimba numele. Între anii 1933-1934 a fost atașat la Legația Economică Română din Berlin, unde se întâlnește cu Nae Ionescu.

În 1935 a publicat Manifestul revoluției naționale , împreună cu Sorin Pavel, Ioan Crăciunel, Gheorghe Tite, Nicolae Tatu și Petre Ercuță. Între anii 1936-1939 a fost șef de secție în Ministerul Economiei Naționale, Biroul de publicații economice și propagandă. În 1940 a fost șef de secție în Ministerul Comerțului Exterior. Colaborează la diverse publicații, în special la „Cuvântul”, condus de Nae Ionescu, unde publică articole de economie politică. Printre ceilalți colaboratori ai ziarului se aflau Constantin Noica, Mircea Eliade, Radu Gyr, Gheorghe Racoveanu, Mircea Vulcănescu și mulți alți intelectuali ce făceau parte din generația anilor 1930. În cadrul Guvernului Național-Legionar instaurat după 6 Septembrie 1940, Petre Țuțea a îndeplinit funcția de Șef de Serviciu și apoi Director în Ministerul Economiei Naționale. Între 1940-1944 a fost șef de secție în Ministerul Războiului, iar între anii 1944-1948 a fost director de studii în Ministerul Economiei Naționale.

Este arestat de către autoritățile comuniste impuse de sovietici și anchetat fără condamnare timp de 5 ani (1948-1953), apoi este arestat din nou pe 22 decembrie 1956 sub acuzația de uneltire contra ordinii sociale. Este condamnat la 10 ani închisoare în 1957, apoi i se intentează un nou proces în 1959 și este condamnat la 18 ani muncă silnică, din care a executat 8 ani (1956-1964) în diverse penitenciare, mai ales la Aiud.

După ce a fost eliberat în timpul amnistiei din 1964, cu sănătatea zdruncinată în urma torturilor din închisoare, Țuțea s-a aflat sub observația permanentă a securității comuniste. Numeroasele descinderi la locuința sa modestă au dus la confiscarea a numeroase manuscrise, studii și materiale, printre care o copie a proiectului Prometeu. Către sfârșitul vieții a început o Antropologie creștină concepută schematic în șase capitole:

     1. Problemele sau Cartea întrebărilor;

  2 . Sistemele sau Cartea întregurilor logice, autonom-matematice, paralele cu întregurile ontice;

     3. Stilurile sau Cartea unităților cultural-istorice și a modalităților estetice ale artelor, sau Omul estetic;

     4. Științele, sau Disciplinele spiritului omenesc;

     5. Fizica – stiinta stiintelor naturii,

     6. Dogmele sau situarea spiritului în imperiul certitudinii.

Petre Țuțea a fost supranumit un Socrate român datorită preocupărilor filosofice și rolului educativ pe care l-a asumat prin exemplul său personal în orice circumstanțe, chiar și în închisoare. Din cauza persecuției a publicat foarte puțin înainte de 1989, însă imediat după prăbușirea regimului comunist scrierile și interviurile sale au început să fie difuzate prin toate mediile.

Din categoria:Mari Romani, Scriitori, , , , , , , , , ,

O poezie pe zi (6)

Sora draga, basaraba

….de Mircea Istrate Dorin

Soră dragă, lasă-ţi ochii, care-ntruna vreme plâng,

Să se-ndrepte către mine, ca la suflet să te strâng
Şi-a ta lacrimă de miere şi-al tău bocet întristat
Din blestem amar de fiere, rugă fie de-nchinat.

Domnul să ne de-a putere şi scânteia unui gând,
Ca să vină vremea ceea să fim una pe pământ,
Ca şi cum e maica noastră, dulcea limbă românească,
Grai de suflet care vine dintr-o vreme strămoşească.

Amândouă, Prutul, astăzi, de pe maluri adăstând,
Aşteptăm să ne-mpreune domnul Ştefan, drag şi sfânt,
Că în el ne stă nădejdea de blestem ne slobozească
Să fim iar ce-am fost odată, rai de clipă-mpărătească.

Lasă-ţi, Doamne, umbra morţii, ia-ţi oştenii tăi bărbaţi
Şi, la vreme norocoasă, trece Prutul către fraţi,
Mi te-opreşte la Soroca, la Tighina şi Orhei,
Şi-ai să vezi cum fug muscalii dinainte-ţi, dacă vrei.

Că de nu, Moldova-ţi dragă, cea grădină înflorată,
Cu acei ce azi ţin hăţul n-o fi una niciodată,
Vino dară, mândre Ştefan, c-al nost’ suflet rău ne doare,
N-avem lacrimi a mai plânge, şi de toate ne sloboade.

Din categoria:Diverse, O poezie pe zi, , , , , , , , , , ,

Arhiva

Statistici

  • 126,370 vizualizari

Meniu

Alătură-te altor 439 de urmăritori

Actiunea 2012

Unirea Republica Moldova cu Romania Actiunea2012

Despre mine:

I just want to rule the world !

%d blogeri au apreciat asta: