Evenimente istorice – 23 decembrie

1806: Războiul ruso–turc (18061812) – în primele lupte care s–au dat după ocuparea Moldovei, la Fierbinți și la Olteanu, rușii au ieșit victorioși. Au intrat în București la 25 dec. 1806, reinstalând ca domn pe Constantin Ipsilanti.

1823: S-a nascut Alexandru Flechtenmacher, compozitor român (d. 1898)

1884: S-a nascut Nicolae Malaxa, inginer și întreprinzător român (d. 1965)

1895: S-a nascut Radu Korne, general român.A condus Divizia 1 Blindate „România Mare” în ultima și cea mai mare bătălie de blindate de pe teritoriul României (Scobâlțeni, 20 august, 1944). (d. 1949)

1941: Premiera, la Opera Română din București, a operei „Capra cu trei iezi”, de Alexandru Zirra (libret Al. Zirra, după povestea lui Ion Creangă).

1963: Se încheie prima călătorie în jurul Pământului efectuată de o navă românească, cargoul „București”.

1990: La Aeroportul Otopeni se dezvelește un monument din marmură neagră pe care sunt gravate numele celor care și–au pierdut viața în acest loc, în evenimentele din decembrie 1989.

Anunțuri

Evenimente istorice – 22 decembrie

1646: A incetat din viata Petru Movilă, teolog, om de cultură, mitropolit al Kievului, sprijinitor al tiparului în spațiul românesc și fondator a mai multe tipografii (n. 1596)

1869: S-a nascut Nicolae Ghica–Budești, arhitect român, membru de onoare al Academiei Române (d. 1943)

1904: Are loc demisia Guvernului liberal din România, condus de Dimitrie A.Sturdza. Totodată se formează noul Guvern conservator (fără junimişti), prezidat de Gheorghe Grigore Cantacuzino.

1927: S–a înființat Societatea de Difuziune Radiofonică din România (în prezent Societatea Română de Radiodifuziune).

1930: A incetat din viata Vintilă I.C. Brătianu, politician și economist român, membru de onoare al Academiei Române (n. 1867)

1956: A incetat din viata Nicolae Labiș, poet român (n. 1935)

1989Revoluția Română din 1989: După o săptămână de demonstrații populare și reprimari sângeroase, Nicolae Ceaușescu este înlăturat de la conducerea României.

Evenimente istorice – 21 decembrie

1597: S-a nascut Petru Movilă, teolog și om de cultură român, mitropolit al Kievului (d. 1646)

1883: A apărut volumul „Poesii”, de Mihai Eminescu, cu o prefață semnată de Titu Maiorescu, singurul tipărit în timpul vieții poetului; cuprinde 64 de poezii.

1886: S-a nascut Gheorghe Tătărăscu, politician român (d. 1957)

1927: Prin lege, s–a înființat legația română de la Rio de Janeiro, prima legație română din America de Sud.

1934:  S-a nascut  Denis Buicanscriitor bilingv, biologfilosof și istoric al științelor român.

1969: Un echipaj românesc a efectuat ocolul lumii în 80 de ore cu un avion IL–18 din dotarea TAROM, parcurgând 46.000 km.

1989Revoluția română din 1989București – Miting organizat de Ceaușescu în actuala „Piață a Revoluției”. Pe lângă lozincile cunoscute, în mulțime se fac auzite fluierături și huiduieli. Începutul Revoluției la București.

Evenimente istorice – 20 decembrie

1808: S-a nascut Andrei Șaguna, mitropolit, cel care prin întreaga sa activitate a întărit spiritualitatea ortodoxă a românilor din Ardeal (d. 1873)

1837: S-a nascut Constantin Ene, maior român, Erou al Războiului de Independență, căzut în luptele de la Rahova (d. 1877)

1837: Apare la Bucureşti, Muntenia, primul cotidian muntenesc întitulat „România„, sub redacţia lui Florian Aaron şi Gheorghe Hill, care oglindea viaţa politică, social-economică, ştiinţifică şi culturală a românilor de pe ambele versante ale Carpaţilor, precum şi evenimentele politice din întreaga lume.

1842: Obșteasca Adunare Extraordinară a Țării Românești a ales ca domn pe Gheorghe Bibescu care a abdicat în iunie 1848.

1852: S-a nascut Ion Mincu, arhitect, întemeietorul școlii naționale românești de arhitectură (d. 1912)

1880: Lascar Catargiu este desemnat preşedinte al Partidului Conservator, în urma morţii lui Costache (Manolache) Epureanu survenită la 22 septembrie 1880.

1892: se înfiinţează, din iniţiativa profesorului Mina Minovici, Institutul Medico-Legal (Morga) din Bucureşti, România. Istitutul Medico-Legal era destinat spre a servi învăţămîntului medicinii legale, expertizelor cerute de instanţele judiciare şi nevoilor oraşului.

1915: Prima audiție, la Ateneul Român din București, sub bagheta lui Dimitrie Dinicu, a primului poem simfonic românesc „Acteon” de Alfred Alessandrescu.

1934: S-a nascut George Apostu, sculptor român (d. 1986)

1937: Alegeri pentru Parlament. Partidul Totul pentru Țară câstigă poziția a treia, cu 66 de locuri în legislativ. Alarmat, regele Carol al II-lea demite guvernul liberal și numește premier pe Octavian Goga. Va fi ultimul guvern dinainte de dictatura regală.

1925: Este promulgată Legea de organizare a Curţii de Casaţie din România.

1946: Este „etatizată” Banca Națională a României, primul pas în preluarea controlului comunist asupra pârghiilor economice.

1966: A incetat din viata Mihail Sorbul, dramaturg român (n. 1885)

1973: A fost inaugurată noua clădire a Teatrului Național „I.L.Caragiale” din București.

1989Revoluția română din 1989: Într–o intervenție televizată și radiodifuzată, Nicolae Ceaușescu se adresează populației declarând că evenimentele de la Timișoara sunt opera unor „huligani”, „grupuri fasciste și antinaționale”.

Evenimente istorice – 16 decembrie

1554: Wilno (Polonia): Este parafat „Tratatul de alianță și de pace eternă” între Alexandru Lăpușneanu, domnul Moldovei și Sigismund al II–lea August, regele Poloniei.

1607: Lupte pentru domnia Moldovei între fiii lui Ieremia Movilă și Simion Movilă. În lupta de la Ștefănești, în 16 decembrie, Constantin Movilă l–a înfrânt pe vărul său Mihailaș, cucerind tronul Moldovei.

1848: Adunarea fruntașilor români transilvăneni la Sibiu, unde se adoptă o petiție națională prin care se protestează împotriva „unirii” forțate a Transilvaniei cu Ungaria, hotarâtă în martie 1848.

1910: Inginerul şi inventatorul român Henri Coandă a efectuat primul zbor experimental din lume al unui avion cu reacţie, de invenţie proprie (biplanul “Coandă”).

1918: Decret privind exproprierea pământului. Începutul reformei agrare (între 19181921 s–au expropriat de la vechii proprietari aproximativ 6 milioane ha de pamânt ce au fost împărțite țăranilor, modificându–se astfel structura proprietății în noua Românie).

1938: Este înființat Frontul Renașterii Naționale, sub conducerea regelui Carol al II–lea. După alegerile din iunie 1939, câștigate de FRN, devenit partid unic, un decret–lege cerea tuturor deputaților și senatorilor să poarte uniforma FRN și să presteze juramânt de credință regelui.

1943: Inceteaza din viata Nicolae Ghica-Budești, arhitect, unul dintre promotorii stilului neoromanesc in arhitectura.  A proiectat noile clădiri ale Universităţii bucureştene, Muzeul Naţional de Artă – azi Muzeul Ţăranului Român (n. 1869)

1963: Stabilirea de relații diplomatice, la rang de ambasadă între România și Tunisia.

1989Timișoara. De la nemulțumiri locale (hotărârea judecătorească după care pastorul reformat Laszlo Tokes urma să fie strămutat în altă localitate), se ajunge la revendicări pe plan politic. Timișorenii se strâng în Piața Catedralei. În noaptea de 16 spre 17 decembrie au loc confruntări între manifestanți și forțele de ordine.

Evenimente istorice – 14 decembrie

1280: Prima atestare documentară a orașului Sighișoara.

1458: Atestarea documentară a municipiului Onești, printr-un act de danie emis de cancelaria lui Ștefan cel Mare.

1467Bătălia de la Baia: Ștefan cel Mare înfrânge armatele maghiare conduse de regele Matei Corvin, care invadasera Moldova.

1864: Este inaugurată Școala de Belle–Arte din București, înființată prin decretul domnesc.

1869: Inaugurarea oficiala a clădirii Universității din București, construită între 18571869 după planurile arhitectului Alexandru Orăscu.

1887: S-a nascut Virgil Madgearu, a fost un economistsociolog și politician român (d. 1940)

1888Hariclea Darclée debutează pe scena Operei Mari din Paris cu rolul „Margareta” din opera „Faust”.

1912: Are loc constituirea Federaţiei Societăţilor de Sport din România.

1918: S-a nascut Radu Beligan, actor român de teatru și film, membru de onoare al Academiei Române.

1948: Stabilirea de relații diplomatice între România și India.

1955România a fost primită în rândul statelor membre ale Organizației Națiunilor Unite.

Evenimente istorice – 13 decembrie

1524: Este confirmat la Istanbul, ca domn al Țării RomâneștiRadu de la Afumați (15221529), în urma victoriilor obținute de domnitorul român în perioada 15221524.

1848: Armata revoluţionară maghiară, comandată de generalul Iosif Bem, intră în Cluj, Transilvania. În proclamaţia sa, cheamă la unire forţele revoluţionare române şi maghiare.

1863: Guvernul Kogălniceanu votează legea secularizării averilor mânăstirești, deziderat al Revoluției de la 1848.

1921: Demisia guvernului condus de generalul Alexandru Averescu.

1941Al Doilea Război MondialRomânia și Ungaria declară război Statelor Unite.

1955: A incetat diun viata Alexandru Proca, fizician și academician român, a elaborat teoria mezonică a forțelor nucleare și ecuațiile ce îi poarta numele, ecuațiile Proca. (n. 1897)

1983: A incetat diun viata Nichita Stănescu, poet, eseist român, laureat al Premiului Herder (n. 1933)

1990: A fost înființat Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), prin Legea nr. 39/13.12.1990. Scopul declarat al acestei instituții este: „organizarea și coordonarea unitară a activităților care privesc apărarea țării și siguranța statului în timp de pace, cât și de război”.

2005: A fost inaugurat noul sediu al Bibliotecii Academiei Române.