Gândul zilei

Anunțuri

Ziua în care România a declarat război Austro – Ungariei

CER SI PAMANT ROMANESC

Atentatul de la Sarajevo

Primul război mondial a izbucnit din cauza conflictelor de interese atât economice cât şi politice ale puterilor imperialiste din acea vreme.

Scânteia care l-a declanşat a fost atentatul de la Sarajevo, (28 iunie 1914), în care un tânăr nationalist sârb pe nume  Gavrilo Princip, l-a asasinat pe  printul moştenitor al tronului Austro-Ungariei, Franz Ferdinand şi pe soţia acestuia.

In urma acestui incident, Viena  a pus guvernului Serbiei  nişte condiţii de neacceptat, care atentau la independenţă statului sârb.

Din dorinţa de a-şi impune propriile interese, marile puteri au trecut de o parte sau de cealaltă a celor două state aflate în dispută, hotărând mobilizarea.

Cele două tabere combatante erau reprezentate de Tripla Intelegere   formată din Franta, Anglia si Rusia, la care s-a adăugat Belgia, care fusese invadată de trupele germane, dar şi Serbia , iar de cealaltă parte erau Puterile Centrale Germania, Austro- Ungaria, carora li s-au alaturat Turcia si Bulgaria.

România…

Vezi articol original 917 cuvinte mai mult

Bătălia pentru Galaţi

După eliminarea focarului bolşevic de la Socola şi alungarea trenurilor cu ajutoare de la Odessa, situaţia era departe de a se fi calmat. După îndemnurile lui Lenin, ruşii dezertează în masă, înarmaţi, pentru a se întoarce în ţară. Erau hotărâţi să-şi croiască drum cu armele şi să prade totul în calea lor, ca un nor de lăcuste, şi dacă nu întâlneau rezistenţă, să bolşevizeze totul, după modelul din Rusia.

La 12 ianuarie 1917, Pechea, lângă Galaţi, o delegaţie rusească vine la comandamentul diviziei a 4-a pentru a anunţa că începând de mâine, 13 ianuarie, trupele ruse vor părăsi frontul şi vor trece Prutul în Basarabia. Referitor la ordinul generalului Scerbaciov de a rămâne pe poziţii, ruşii răspund că nu-l mai recunosc pe acesta drept comandant şi vor trece. În caz că trupele române vor opune rezistenţă, vor trece totul prin foc şi sabie, vor arde şi distruge totul în calea lor.

În zonă, pe front, în sectorul Tecuci – Galaţi, se afla armata a 6-a rusă, cu trei corpuri de armată a câte două divizii fiecare, cu o putere de circa 5 000 – 6 000 de luptători la fiecare divizie. În spatele lor fusese poziţionată divizia a 4-a română pentru a le supraveghea. După ultimatumul rusesc, divizia a 4-a ia măsurile necesare şi primeşte două batalioane cu mitraliere şi artilerie de la divizia a 13-a vecină ca şi ajutor. Ruşii se liniştesc momentan, dar pe 16 ianuarie divizia 40 rusă porneşte spre Pechea, dar este întoarsă pe front de divizia a 4-a română. La fel se întâmplă şi cu divizia 40 rusă. Dar la stânga dispozitivului se găsea Corpul Siberian, unitate de elită, a cărui divizie a 9-a se bolşevizase complet. Aceasta porneşte spre Galaţi, la fel ca şi divizia a 10-a siberiană, care avea mulţi militari ce forfoteau prin oraş. Pentru a acoperi sectorul de front părăsit de ruşi în faţa germanilor, pentru ca aceştia să nu atace poziţiile rămase goale şi a pătrunde în interior, românii trimit ce trupe puteau, respectiv regimentul 5 infanterie care ocupă liniile a două divizii şi două plutoane din regimentul 21 în locul regimentului 136 rus. Continuă lectura „Bătălia pentru Galaţi”

Take Ionescu – „Gura de aur” a politicii romanesti

Take Ionescu (ortografiat și Tache Ionescu) (n. 13 octombrie 1858, Ploiești – d. 21 iunie 1922, Roma) a fost un politician și prim-ministru al României.

Născut sub numele Dumitru Ghiță Ioan, din părinți simpli, Take Ionescu a terminat bacalaureatul în Ploiești. Este trimis la Paris pentru a-și face studiile în Drept, unde își termină doctoratul în avocatură, avându-l coleg pe Raymond Poincaré, viitor președinte al Franței. A devenit în scurt timp un avocat renumit pentru celebrele sale discursuri și pentru elocință.

Dupa ce si-a luat doctoratul in drept, Take Ionescu s-a intors in Romania. A inceput activitatea intr-un barou, unde si-a cucerit faima de mare avocat. Intre timp, se casatorise, la 13 noiembrie 1881, in orasul Brighton, Anglia, cu domnisoara Bessie (Elisabeta) Richards. Take Ionescu a fost atras in acelasi timp de activitatea politica, alaturandu-se lui Ion Bratianu. In scurt timp a parasit Partidul Liberal si a trecut la Partidul Conservator, al carui presedinte era Lascar Catargiu. Protejat de Lascar Catargiu, care si-a dat seama de valoarea lui Take Ionescu, acesta a juns in scurt timp copilul rasfatat al partidului. La numai 26 de ani, Take Ionescu a ajuns deputat, iar la 33 de ani a ocupat fotoliul ministerial. Tineretea nu l-a impiedicat sa se afirme ca un bun ministru de instructie. S-a interesat in special de soarta invatamantului primar si de reorganizarea clerului. In marele minister conservator de sub presedintia lui Lascar Catargiu, Take Ionescu a fost prima vioara a partidului.

Ascensiunea fulgeratoare in varful piramidei sociale a unui fiu de negustor falit nu putea sa nu starneasca pe alocuri invidie si indignare. Cei care il contestau priveau prezenta acestui intrus in fruntea partidului conservator ca o sfidare adusa clasei lor. Daca erau dispusi sa-l tolereze ca pe un auxiliar pretios, nu intelegeau insa sa-l accepte in posturile de comanda. Printre cei care l-au contestat s-au numarat P.P.Carp, Nicu Filipescu si Alexandru Marghiloman. Timp de aproape patru decenii, Take Ionescu a fost o mandrie a Parlamentului roman, intr-o vreme cand tribuna parlamentara era ilustrata printr-o pleiada de oratori de mana intai. In Guvernul lui Lascar Catargiu, Take Ionescu a fost prima vioara a Guvernului. Aceasta „fiara a cuvantului”, cum ii placea lui Delavrancea sa-l caracterizeze, domina Parlamentul, baroul si intrunirile publice.

In 1907, Take Ionescu a fost singurul om din Guvern care a vrut si a cerut masuri eficace pentru imbunatatirea situatiei taranului, sustinand o larga reforma agrara care sa permita ruperea din blocul proprietarilor mari a cat mai mult pamant pentru tarani si crearea unui institut de credit agricol. În anul 1908 a înființat Partidul Conservator-Democrat, care datorită unei abile propagande a recoltat succese electorale importante. Take Ionescu s-a bucurat de sprijinul lui I.L. Caragiale care, cucerit de programul partidului, l-a însoțit în trei turnee electorale.

A reprezentat România la Conferința de Pace de la București, din 1913, ce a încheiat al doilea război balcanic, în urma căreia România a primit cele două județe ale Dobrogei Noi, teritorii care ulterior au fost restituite Bulgariei.

In Consiliul de Coroana din 1914, fata de parerea regelui Carol I, care sustinea intrarea imediata in razboi alaturi de austro-germani, Take Ionescu a sustinut cu tarie neutralitatea. La declararea razboiului, i-a dat tot concursul lui Ion I.C. Bratianu. Take Ionescu a fost cel dintai ministru roman care a avut curajul sa subventioneze cu sume insemnate nu numai scolile si bisericile din Transilvania, dar chiar si presa si miscarea politica. Timp de doi ani de zile, cat a durat neutralitatea, Take Ionescu nu a avut alt gand si alta preocupare decat razboiul pentru intregirea neamului.
Dezrobirea Ardealului a devenit tinta intregii lui activitati. Datorita activitatii desfasurate in aceasta perioada, el s-a asezat printre ctitorii Romaniei Mari. A fost un inversunat adversar al incheierii pacii cu germanii. Odata pacea incheiata, a fost nevoit sa paraseasca tara. Nemtii i-au acordat cinstea de a-l pune in fruntea listei persoanelor indezirabile care urmeaza sa fie expatriate.
La 22 iulie 1918, Take Ionescu a ajuns la Paris. Sosirea lui a coincis in chip fericit cu inceputul marii si fericitei ofensive din mijlocul lunii iulie 1918, care avea in cateva luni sa ne dea victoria finala. In ziua de 6 septembrie 1918, in sediul coloniei romane din Paris s-a constituit Comitetul National Roman, destinat a apara, pe langa guvernele aliate si in fata opiniei mondiale, interesele natiunii romane. La 3 octombrie, romanii au constituit Consiliul National al Unitatii Romanesti. Presedinte a fost ales Take Ionescu, iar printre membrii comitetului gasim numele ale unor importanti politicieni si diplomati: Vasile Lucaciu, Octavian Goga, dr. Cantacuzino, C. Mille, Nicolae Titulescu, C. Diamandy, G.G. Mironescu. Din acel ceas, Romania avea un asa-zis guvern la Iasi si un Comitet National la Paris, un cvasiguvern care sigur putea vorbi in numele constiintei romanesti. Take Ionescu a fost sufletul acestui Comitet si aliatii au recunoscut oficial Comitetul si au lucrat cu el. Odata incheiat razboiul pentru intregirea neamului, Take Ionescu, cu mare greutate, a reusit sa intre in Parlamentul Romaniei Mari. Ca ministru de Externe a fost initiatorul Micii Intelegeri (Mica Antanta), alianta politica a Romaniei cu Cehoslovacia si Iugoslavia in scopul preintampinarii actiunilor revizioniste si apararii independentei si suveranitatii celor trei state.

La 18 decembrie 1921 devine prim-ministru, însă doar pentru o lună, până pe 19 ianuarie 1922. Moare la Roma de febră tifoidă. Vestea incetarii din viata a aceluia care a fost Take Ionescu a produs in toata tara consternare. Abia atinsese varsta de 63 de ani si era inca destul de robust. La fel ca Ionel Bratianu, care a murit la varsta de 63 de ani. In privinta mortii lui Take Ionescu, macar la nivel anecdotic, exista suspiciunea unei „lichidari” efectuate de dusmanii sai, atat interni, cat si externi. A fost inmormantat la Manastirea Sinaia. Seful Guvernului, Ion I.C. Bratianu, a rostit personal cuvantarea funebra. Nicolae Iorga, in Memorii, scrie ca „Inmormantarea a fost mai stralucita ca aceea a regelui Carol I”.

.

Activitatea politică

Activitate Mandat
Preşedintele Partidului Conservator Democrat(Partidul Conservator Naţionalist Partidul Conservator Unionist 

Partidul Democrat)

3 feb. 1908 – 21 iun. 1922
Deputat 1884 – 1922
Ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice 27 noi. 1891 – 3 oct. 1895
11 apr. 1899 – 9 ian. 1900
Ministrul Finanţelor 9 ian. 1900 – 7 iul. 1900
22 dec. 1904 – 12 mar. 1907
17 dec. 1921 – 17 ian. 1922
Ministru de Interne 14 oct. 1912 – 31 dec. 1913
Ministru fără portofoliu 11 dec. 1916 – 10 iul. 1917
Vicepreşedintele Consiliului de Miniştri 10 iul. 1917 – 26 ian. 1918
Ministru de Externe 13 iun. 1920 – 11 dec. 1921
Preşedintele Consiliului de Miniştri 17 dec. 1921 – 17 ian. 1922

.

Sursa:

1. http://www.gazetademaramures.ro

2. http://ro.wikipedia.org

3. http://enciclopediaromaniei.ro

Penes Curcanul, eroul

      Peneş Curcanul, pe numele său adevărat Constantin Ţurcanu, s-a născut la 1 martie 1854, în Vaslui. Era singurul copil al lui Gheorghe Turcan si Mariei. Părinţii îl alintau Costache. La vârsta de 7 ani, părinţii l-au dus la Huşi la nişte rude mai înstărite, unde a urmat cinci clase primare, fiind printre primii copii din mahala care ştia să scrie şi să citească. La 15 mai 1875 s-a inrolat in Regimentul 13 Dorobanti iar in timpul Razboiului de Independenta s-a distins in luptele de la Grivita. La inceputul razboiului avea gradul de caporal, iar in august 1877 ajunge sergent. La sfarsitul razboiului, sergentul Constantin Turcan fusese decorat cu „Trecerea Dunarii, „Aparatorii independentei”, „Medalia comemorativa rusa” si in mod cu totul exceptional „Steaua Romaniei” care era rezervata exclusiv ofiterilor.

      Constantin Turcan a participat si la Al II-lea Razboi Balcanic si la Primul Razboi Mondial, chiar daca avea deja o varsta inaintata. Cu unitatea lui se afla printre cei care in batalia de la Oituz au oprit inaintarea germanilor. La sfarsitul razboiului, Penes Curcanul avea in piept alaturi de medaliile primite in 1877 ordinele „Victoria”, „Virtutea Militara”, „Serviciul Credincios” clasa I-a, „Crucea comemorativa a razboiului 1916-1918” si „Mihai Vitezul”. In afara de aceste distinctii romanesti, Constantin Turcanu a mai primit „Crucea italiana de razboi” si medaliile poloneze „Crucea vitejilor” si „Crucea de razboi”. La 1 iunie 1920 Turcan a fost avansat la gradul de plutonier major si cu toate ca se apropia de 70 de ani a fost mentinut, la cererea sa, in serviciul activ. A ramas in armata pana in ziua mortii sale, la 15 noiembrie 1932.  

      În memoria eroilor vasluieni care au luptat în Războiul de Independență (1877- 1878) și Primul război mondial (1916- 1918), a fost construit în anul 1934 Mausoleul Peneș Curcanul, situat în Vaslui, în cimitir, realizat din marmură, piatră și bronz. Este opera sculptorului I. Scutari și a meșterilor italieni Luise Severiano și Victor Bibuitto. În partea centrală se află crucea memorială a eroului Peneș Curcanul.

Evenimente istorice – 11 noiembrie

 1883 – S-a născut istoricul Ştefan Ciobanu, membru al Academiei Române; a fost preocupat de fenomenul literaturii române vechi şi a fost un susţinător al introducerii limbii române în şcolile basarabene (m. 1950)

1918 – Primul Război Mondial se termină, la ora 11, în a 11-a zi a lunii a 11-a din anul 1918.

1918 – Are loc semnarea Armistițiului de la Compiègne între Puterile Antantei și Germania, în urma căruia încetează ostilitățile. Germania recunoaște, între altele, caducitatea Tratatului de Pace de la București, fiind obligată să își retragă armata din România.

1933 – S-a nascut Ștefan Bănică, actor român de teatru și film (d. 1995)

1944 – Administrația română din teritoriul eliberat al Transilvaniei de Nord este expulzată de sovietici, care introduc o administrație militară proprie. Măsura este destinată să ofere URSS un mijloc de presiune pentru a favoriza instituirea controlului PCR asupra țării.

1946 – Începe procesul conducătorilor și membrilor organizațiilor de rezistență anticomuniste: Sumanele Negre, Mișcarea națională de Rezistență, Haiducii lui Avram Iancu și Grupul de Rezistență Sinaia.

1968 – Începe sesiunea Marii Adunări Naționale, la care se adoptă Codul de Procedură Penală și Legea de punere în aplicare a acestuia, Legea privind participarea tineretului la apărarea patriei.

1995 – Inceteaza din viata  Corneliu Coposu, om politic, președinte al PNȚCD între 19901995 (n. 1914)

2007 – Inceteaza din viata Aurel Savin, activist român YMCA (n. 1917)