M.S. Regele Mihai: „Viaţa mea a fost o lungă şi loială aşteptare […] ca România să se reîntoarcă la ea însăşi.”

Monarhia Salvează România

Regele

„În anul 1927, la moartea Regelui Ferdinand I, bunicul meu, am fost proclamat Regele României. În cei optzeci şi şapte de ani care au trecut, am fost martorul direct al apariţiei şi prăbuşirii fascismului şi comunismului. Două sisteme criminale, care au lăsat în urmă peste o sută de milioane de victime şi multe milioane de oameni schilodiţi, sufleteşte şi trupeşte.

Viaţa mea a fost o lungă şi loială aşteptare. Aşteptare ca Europa să-şi vină în fire, aşteptare ca România să se reîntoarcă la ea însăşi. Răbdarea poate fi, uneori, o armă împotriva destinului istoric. Aşteptarea şi credinţa. Iubirea şi simţul datoriei.

Dar în lunga mea viaţă am cunoscut şi momente binecuvântate. Dumnezeu a vrut să fiu în prima linie a revenirii ţării mele în familia demnă a naţiunilor libere, prin intrarea României, ca membru deplin, în Uniunea Europenă şi în Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord.

Familia mea şi cu mine…

Vezi articol original 87 de cuvinte mai mult

Anunțuri

Elisabeta Rizea. „Regele ar fi bun, da la unii le e frică că vin boierii şi-i fac iar slugi.”

Monarhia Salvează România

Laurenţia Belu (sora Elisabetei Rizea): Regele ar fi bun, da la unii le e frică că vin boierii şi-i fac iar slugi. […] Dacă-l aducem, să-l aducem să fie rege. Altfel, mai bine să rămână acolo, la treaba lui, să nu se mai amestece cu noi în castronul ăsta. […]

(„Povestea Elisabetei Rizea din Nucşoara”, Humanitas, 1993, ed.2012, pp.49-50)

Elisabeta Rizea: Aicea, în casele lui Arnăuţoiu, a fost casele la un boier mare […] Era aici Fundaţia Regală. Aşa să zicea. Asta ce vă spun era toamna, că era porumb copt.

Atunci, într-un an, a venit şi domnu Rege. Să făcea şezători în curte. […] Şi domnu Rege a venit la casele alea, de-acolo. Şi pă stradă trecea garda regală, aşa, frumos, cu coifuri de alea pe cap. Patrula. […] Şi-a făcut şiezători. Tot satu a venit, brie, c-a fost sat de oameni cumsecade […] a ieşit şi a…

Vezi articol original 236 de cuvinte mai mult

Regele Mihai I invita la Palatul Elisabeta 12 fosti Sefi de Stat din Europa Centrala si de Est

DIANA MANDACHE: JURNAL DE ISTORIC

Regele Mihai ofera un dineu oficial in onoarea a 12 fosti sefi de stat cu prilejul implinirii a 25 de ani de la caderea Cortinei de Fier. Este remarcat faptul ca fostul presedinte Ion Iliescu nu apare pe lista invitatilor. Casa Regala a Romaniei a dat publicitatii urmatorul comunicat de presa:

Majestatea Sa Regele Mihai I va oferi un dineu oficial, in ziua de joi, 20 noiembrie 2014, in onoarea unui numar de doisprezece fosti Sefi de Stat din Europa Centrala si de Est, cu ocazia implinirii a douazeci si cinci de ani de la caderea comunismului.

Dineul regal va avea loc in Sufrageria Mare a Palatului Elisabeta, incepand cu ora 21.15 si va fi precedat de o ceremonie in Sala Regilor.

Alaturi de Majestatea Sa, vor lua parte Principesa Mostenitoare Margareta, Principele Radu si Principele Nicolae.

Vor participa E.S. domnul Lech Walesa, presedinte al Poloniei (1990 – 1995), E.S. domnul…

Vezi articol original 179 de cuvinte mai mult

Zi Regala la Gaudeamus

DIANA MANDACHE: JURNAL DE ISTORIC

Curtea Veche Publishing lansează, în cadrul Târgului Internațional Gaudeamus, 6 titluri noi în colecția de cărți regale și propune cititorilor să petreacă împreună o “Zi regală”.

Programul acestei zile regale include următoarele lansări:

15.00 – 15.45 – Lansare și sesiune de autografe „Ora Regelui” de Bogdan Șerban-Iancu

15.45 – 16.30 – Lansare și sesiune de autografe „Balcicul Reginei Maria” de Diana Mandache

16.30 – 17.15 – Lansare și sesiune de autografe: DVD-ul „Cuvântul Regelui. Convorbiri și momente cu și despre Regele Mihai I”, realizate de Marilena Rotaru

17.15 – 18.00 – Lansare și sesiune de autografe „Eticheta regală” de Sandra Gătejeanu Gheorghe

18.00 – 18.45 – Lansare și sesiune de autografe „Calendarul regal” și „Crăciunul regal” de Principesa Margareta a României, Principele Radu al României

Toate volumele apărute în colecția “Cărți regale” vor fi disponibile la standul Curtea Veche Publishing și pe site-ul www.curteaveche.ro la prețuri speciale.

Vezi articol original

Ardealul luat în 1940 lui Carol al II-lea a fost dat lui Mihai I

Una dintre cele mai puţin cunoscute semnificaţii ale schimbării de la 23 august 1944 şi ale instaurării guvernului Petru Groza pe 6 martie 1945, în care principalul actor a fost regele Mihai I, este retrocedarea Transilvaniei de Nord României. În toate cedările politice ale Palatului în faţa şantajului sovietic, miza jumătăţii de Ardeal dată Ungariei pe 30 august 1940 a fost decisivă. Din păcate, cărţile, culegerile de documente, studiile şi articolele de istorie apărute după 1989 nu au reuşit să contribuie suficient la identificarea şi omologarea socială a ceea ce România a câştigat după 1945, în ciuda sovietizării şi a ceea ce a urmat. Între aprilie 1944 şi februarie 1947, regele Mihai şi clasa politică română au purtat cea mai aspră luptă diplomatică de după război. Întoarcerea Transilvaniei de Nord la România, deşi condiţionată, a fost printre puţinele succese şi suveranul a fost la înălţimea vremurilor, un reper de coeziune socială şi un exemplu de clarviziune. Acest articol încearcă să demonstreze cum regele Mihai I a avut un rol hotărâtor în salvarea unei părţi a ţării sale într-o perioadă de incertitudine.

La intrarea sa în război, pe 21 iunie 1941, România pierduse cu un an înainte Basarabia, Bucovina de Nord, Transilvania de Nord şi Cadrilaterul. Dintre aceste pierderi, numai cea a Cadrilaterului, de pe 7 septembrie 1940, s-a produs sub domnia lui Mihai I, care începuse numai cu o zi înainte; pierderea Cadrilaterului fusese impusă însă prin negocieri anterioare la presiunea Germaniei. România intra în război alături de Germania pentru eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei, după ce aceasta fusese singura putere care îi garantase integritatea teritorială după amputările succesive din 1940. Transilvania, care fusese şi rămăsese obsesia intelectualilor români în proiectele lor de stat naţional, rămânea pe agenda de probleme de rezolvat a lui Ion Antonescu în cazul unei victorii a Axei.

Uniunea Sovietică înfiinţase trei comisii, care se ocupau de chestiunile în litigiu

După trei ani, sorţii războiului se întorceau împotriva Axei şi România trebuia să găsească o cale de a ieşi cât mai bine din complicata situaţie militară. Decisivă în actul de la 23 august a fost soarta sumbră care se profila pentru Transilvania de Nord, a cărei realipire la România prin tratatul de pace de la Paris din februarie 1947 a fost extrem de dificilă şi condiţionată. Aprofundarea jocurilor politice privind Transilvania de Nord va demonstra că hotărârea regelui de a ieşi din alianţa cu Germania – una care a pus o grea problemă de moralitate atât elitelor române, cât şi societăţii – a fost una câştigătoare. În final, Realpolitik-ul a triumfat asupra condiţionărilor de ordin moral.

Susţinerea de care România s-a bucurat din partea URSS la semnarea păcii a fost una curioasă deoarece nicio antecedenţă nu o justifica. Mai mult, relaţiile sovieto-maghiare fuseseră mult mai bune decât cele sovieto-române până în 1940. Multe dintre clarificări sunt aduse de volumul semnat de T. M. Islamov, T. A. Pokivailova şi Onufrie Vinţeler, Din culisele luptelor pentru Ardeal, publicat în 2003. Cei trei autori arată că, încă din 1943, Uniunea Sovietică se pregătea pentru finalul războiului şi, în acest sens, înfiinţase trei comisii care să adune materiale despre chestiunile litigioase. Astfel, Comisiei Litvinov i-a revenit litigiul româno-maghiar. Intenţiile evidente erau de a institui Pax Sovietica în zonă, care să-i asigure influenţa, urmând ca impunerea modelului economico-social să se producă în funcţie de condiţiile locale.

Telegramă americană: „Guvernul sovietic consideră Dictatul de la Viena injust”

Pe 26 decembrie 1943, în capitala Suediei avea loc prima întâlnire dintre diplomatul sovietic Vladimir Semiononv şi ministrul român Frederic Nanu, în urma căreia guvernul sovietic făcea cunoscut celui român că formula capitulării necondiţionate, adresată în urmă cu o lună de către guvernul american prin ambasadorul de la Madrid, era una care se putea flexibiliza. Condiţiile concrete vor veni peste trei luni, la jumătatea lunii martie şi începutul lunii aprilie ale anului 1944. În aprilie 1944, pentru emisarul român Barbu Ştirbey aflat la Cairo pentru negocierea armistiţiului cu alianţa antifascistă sosiseră din partea sovieticilor condiţiile încheierii lui. Mircea Ionniţiu, unul dintre apropiaţii regelui, publica postum în volumul Amintiri şi reflecţiuni, în 1993, un fragment dintr-o telegramă a trimisului american la Cairo, Lincoln Mac Veagh, către secretarul de stat Cordell Hull. La punctul 4 era specificat foarte clar: „Guvernul sovietic consideră Dictatul de la Viena injust şi este gata să desfăşoare operaţiuni militare împotriva Ungariei şi Germaniei cu scopul de a retroceda României întreaga Transilvanie sau cea mai mare parte din ea.” Aceleaşi condiţii vor fi repetate la reluarea negocierilor de la Stockholm din aceeaşi lună între reprezentanţii oficiali ai României şi Uniunii Sovietice.

Litvinov propunea patru variante pentru Transilvania de Nord

Rezolvarea situaţiei Transilvaniei de Nord devenea din ce în ce mai presantă pe măsură ce frontul de apropia de graniţele României şi timpul lucra în defavoarea acesteia. Hitler simţise propunerile sovietice şi plusa la rândul său, pentru a ţine România în tabăra Axei.                                                                                                                                                                            Pe 23-24 martie 1944, la castelul Klessheim, în timpul întrevederii sale cu Ion Antonescu, Führerul îl informa pe acesta că Germania nu se mai considera semnatară a Arbitrajului de la Viena din 30 august 1940, dar îi cerea conducătorului român să nu facă publică acea declaraţie. Pe 8 iunie 1944, cu două luni şi jumătate înainte de 23 august, Maxim Litvinov (foto) a propus patru variante pentru viitorul Transilvaniei de Nord. Prima era menţinerea sub ocupaţie de către sovietici a zonei până la găsirea celei mai bune soluţii; a doua era pentru menţinerea provinciei în graniţele Ungariei ca ţară mai favorabilă comunismului; în a treia variantă, România primea Transilvania de Nord numai dacă renunţa la Basarabia şi Bucovina de Nord; în varianta a patra, cea care a avut şi cei mai mulţi simpatizanţi, Transilvania urma să devină independentă sub protectoratul URSS. Ca perspectivă, Litvinov vedea constituirea unei federaţii din Ungaria, Transilvania şi România. Dintre toate formulele de mai sus, cea pentru o Transilvanie independentă era considerată cea mai bună deoarece prin ea se lichida disensiunea istorică dintre România şi Ungaria şi corespundea principiului leninist al autodeterminării naţionale. De asemenea, pedepsea deopotrivă cele două ţări ca participante la coaliţia antisovietică.

Transilvania, posibilă recompensă pentru cel care va colabora mai mult

Că Transilvania de Nord fusese în egală măsură promisă României şi Ungariei poate fi interpretat ca un joc prin care Uniunea Sovietică ţinea în şah cele două ţări pentru a vedea care dintre ele va ceda prima. Premierul ungur Bartossi primise pe 24 iunie 1944 un mesaj din partea lui Molotov, prin care guvernul sovietic îşi exprima recunoaşterea Arbitrajului de la Viena şi făcea aluzie la faptul că URSS este pregătită să aibă o atitudine binevoitoare faţă de viitoarele pretenţii teritoriale ale Ungariei.

Primul-ministru Petru Groza (stânga), Regina-Mamă Elena şi Regele Mihai I, la demonstraţia de la 23 august 1946

Şi chiar după ce Ungaria a ieşit din graţiile sovietice şi România avea atuul părăsirii Axei, URSS a păstrat Transilvania de Nord ca pe o posibilă recompensă dată celui care va colabora mai mult. Ca atare, pe 11 octombrie 1944, administraţia română din Transilvania de Nord va fi expulzată de sovietici care introduc propria administraţie militară. După instalarea guvernului Groza, pe 6 martie 1945, sub ameninţarea guvernului-fantomă al Transilvaniei de Nord de la Cluj din februarie 1945, sovieticii încep să încline balanţa în favoarea României prin acordarea permisiunii de revenire a administraţiei române în Ardeal, pe 9 martie 1945. Într-o telegramă către guvernul Groza, Stalin felicita Bucureştiul pentru succesul obţinut.

Atuuri şi puncte slabe, de o parte şi de alta

România şi Ungaria s-au prezentat la tratatul de pace de la Paris din februarie 1947 având fiecare atuuri şi puncte slabe. Atuurile Ungariei erau mai multe numeric, dar mai neconvingătoare: prietenia cu URSS din timpul revoluţiei lui Bela Kun din 1919; oferirea unei colaborări totale cu autorităţile sovietice prin intrarea masivă în rândurile PCR a populaţiei maghiare din Ardeal; guvernul de la Budapesta spunea că România a deservit Germania în totalitate şi nu a schiţat nicio împotrivire la planurile germane, spre deosebire de Ungaria; generalul ungur Vertem făcuse presiuni pe lângă guvern ca Ungaria să intre în luptă alături de URSS încă din mai-iunie 1944 pentru păstrarea teritoriilor obţinute după arbitrajul de la Viena. Punctele slabe ale Ungariei erau: aderarea ei ca primă ţară la Pactul Anticomintern din 1936; intrarea în război împotriva URSS fără niciun motiv, spre deosebire de România şi Finlanda, cărora sovieticii le recunoscuseră ca raţiune de participare la război alături de Germania pierderile teritoriale pe care le suferiseră din partea lor în 1940; participarea la toate iniţiativele antisovietice ale Poloniei de dinainte de 1939; participarea pe frontul antisovietic cu efective mai mari decât cele italiene; declararea războiului împotriva URSS cu două zile înaintea României; mizarea pe influenţa americană care ar fi trebuit să le susţină interesele la tratatul de pace.

Regele Mihai I şi Lucreţiu Pătrăşcanu în Parlament, la 30 iulie 1946

Atuurile României constau în: ieşirea din război şi întoarcerea armelor împotriva Germaniei şi deschiderea drumului Armatei Roşii către Balcani; instalarea guvernului Groza; configuraţia etnică a Transilvaniei de Nord, majoritar românească. Pentru acest din urmă argument pleda I. Z. Suriţ, fost ambasador al URSS în Franţa. El credea că dacă Transilvania va fi redată României, atunci se va înlătura disputa României cu URSS privind Basarabia şi atunci România va fi legată de politica URSS în viitor. Transilvania, considera Suriţ, era mai importantă pentru România decât Basarabia. Un alt atu – necunoscut însă şi neasumat ca atare de Bucureşti – era interesul URSS ca revenirea Transilvaniei de Nord la România să fie prezentată drept o victorie a PCR pentru creşterea prestigiului său în ochii populaţiei. Ca puncte slabe, România avea de anihilat obiecţia guvernului maghiar care arăta că România cedase Transilvania de Nord de bună voie, la fel şi Basarabia, Bucovina de Nord şi Dobrogea de Sud (Cadrilaterul). După război, dacă nu revendica Dobrogea de Sud şi nici Basarabia şi Bucovina de Nord, atunci n-ar avea dreptul să revendice nici Transilvania de Nord. De asemenea, România avea de lichidat mişcarea de rezistenţă armată anticomunistă care se formase în toate zonele montane ori în cele greu accesibile.

Contribuţia regelui la revenirea Transilvaniei de Nord la România

Trebuie menţionat că până la încheierea păcii orice variantă privind Ardealul de Nord a rămas posibilă. Independentiştii au avut o pondere însemnată în şedinţele guvernului sovietic, iar planul de anexare a Maramureşului la Ucraina Transcarpatică, din decembrie 1944 până în februarie 1945, a fost o intenţie clar exprimată în direcţia creării unei noi republici sovietice.

Mai ales că împărţirea în regiuni cât mai mici servea Uniunii Sovietice şi pentru cazul împărţirii Germaniei. În cele din urmă, propunerea diplomaţiei maghiare de a se conferi autonomie Transilvaniei în cadrul României a fost respinsă, dar a fost adoptată cea privind autonomia secuilor şi crearea Regiunii Autonome Maghiare menită să fie calea de mijloc.

Privind retrospectiv, contribuţia regelui Mihai I la revenirea Transilvaniei de Nord la România, între 1944 şi 1947, a fost una colosală. Suveranul a fost omul care a reuşit, cu un preţ foarte mare, pe care l-a plătit şi el din plin, să scoată România dintr-o situaţie în care nu ajunsese din cauza lui. Dan Zamfirescu, un exponent al ceauşismului cultural şi potenţial admirator al mareşalului Antonescu, a judecat comportamentul regelui de la jumătatea anilor 1940 cu o luciditate de invidiat, pe care mulţi istorici de meserie au evitat-o din oportunism, îngustime de spirit ori rea-voinţă. În 1994, când figura regelui Mihai I era puţin populară, în volumulRegele şi mareşalul, Zamfirescu conchidea: „Ardealul luat în 1940 regelui Carol al II-lea… a fost dat regelui Mihai I, autorul principal al cotiturii de la 23 august 1944… şi rezultatele oricât de nedrepte şi dureroase pentru noi, ale Conferinţei de Pace de la Paris ar fi fost şi mai grele fără actul istoric prin care România atrăsese, fie şi pentru o clipă, atenţia întregii lumi asupra ei.”

Sursa: Historia.ro

Discursul Regelui

Discursul Majestății Sale Regelui Mihai I în fața Camerelor reunite ale Parlamentului României, 25 octombrie 2011

 

 Discursul Majestății Sale Regelui Mihai I

în fața Camerelor reunite ale Parlamentului României

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

 Sunt mai bine de șaizeci de ani de când m-am adresat ultima oară națiunii române de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie și cu speranță invitația reprezentanților legitimi ai poporului.

 Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toți cei care au murit pentru independența și libertățile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem și în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru.

 Ultimii douăzeci de ani au adus democrație, libertăți și un început de prosperitate. Oamenii călătoresc, își împlinesc visele și încearcă să-și consolideze familia și viața, spre binele generațiilor viitoare. România a evoluat mult în ultimele două decenii.

 Mersul României europene de astăzi are ca fundament existența Parlamentului. Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană și NATO nu ar fi fost posibil fără acțiunea, întru libertate și democrație, a Legislativului românesc de după anul 1989.

 Dar politica este o sabie cu două tăișuri. Ea garantează democrația și libertățile, dacă este practicată în respectul legii și al instituțiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetățeanului, dacă este aplicată în disprețul eticii, personalizând puterea și nesocotind rostul primordial al instituțiilor Statului.

 Multe domenii din viața românească, gospodărite competent și liber, au reușit să meargă mai departe, în ciuda crizei economice: micii întreprinzători și companiile mijlocii, tinerii și profesorii din universități, licee și școli, cei din agricultură.

 Încearcă să-și facă datoria oamenii de artă, militarii, diplomații și funcționarii publici, deși sunt puternic încercați de lipsa banilor și descurajați instituțional. Își fac datoria față de țară instituții precum Academia Română și Banca Națională, deși vremurile de astăzi nu au respectul cuvenit față de ierarhia valorilor din societatea românescă.

 Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democrație, oamenii bătrâni și cei bolnavi sunt nevoiți să treacă prin situații înjositoare.

 România are nevoie de infrastructură. Autostrăzile, porturile și aeroporturile moderne sunt parte din forța noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Școala este și va fi o piatră de temelie a societății.

 Regina și cu mine, alături de Familia noastră, vom continua să facem ceea ce am făcut întotdeauna: vom susține interesele fundamentale ale României, continuitatea și tradițiile țării noastre.

 Nu m-aș putea adresa națiunii fără a vorbi despre Familia Regală și despre importanța ei în viața țării. Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenței, suveranității și unității noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, și a Națiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate și modestie.

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

 Instituțiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci și de etică, simț al datoriei. Iubirea de țară și competența sunt criteriile principale ale vieții publice. Aveți încredere în democrație, în rostul instituțiilor și în regulile lor!

 Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie. Cinismul, interesul îngust și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil și generos.

 În anul 1989, în ajutorul României s-au ridicat voci cu autoritate, venind de pe toate meridianele globului. Ele s-au adăugat sacrificiului tinerilor de a înlătura o tiranie cu efect distrugător asupra ființei națiunii. A sosit momentul, după douăzeci de ani, să avem un comportament public rupt complet și definitiv de năravurile trecutului. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agățarea de putere și bunul plac nu au ce căuta în instituțiile românești ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989.

Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul. Uniţi între noi şi cu vecinii și frații noştri, să continuăm efortul de a redeveni demni și respectați.

Am servit națiunea română de-a lungul unei vieți lungi și pline de evenimente, unele fericite și multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare națiunii române:

 Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate și democrație, sunt identitatea și demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere.

 Democrația trebuie să îmbogățească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca și toate țările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectați și pricepuți.

 Nu trebuie niciodată uitați românii și pământurile românești care ne-au fost luate, ca urmare a împărțirilor Europei în sfere de influență. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în țara noastră sau dacă vor să rămână separați.

 Europa de astăzi este un continent în care popoarele și pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut și continuă să fie valabil pentru toți românii. Ei sunt toți parte a națiunii noastre și așa vor rămâne totdeauna.

 Stă doar în puterea noastră să facem țara statornică, prosperă și admirată în lume.

 Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri.

 Așa să ne ajute Dumnezeu!

Mihai R

Sursa: Familia Regala